ACEEAȘI CANĂ

 

O palmă mică, 
Strânsă în pumn,
Se odihnește într-alta 
Ce o înconjoară;

Astfel, în frigul de afară 
Zece degete împreunate 
Își vorbesc mai mult
Decât o fac gurile umane.

Strada sclipește a ger,
Iar tu vezi, oglindiți în ea
ochii ce-mi strălucesc 
în acea tăcere;

Și mai știi 
Cum inima-mi colindă 
Fiecare cotlon al lumii,
Respirând atât de profund,
în orice furtună.
.............................................
Mă trezesc din ger și din vis
după prima gură din ea - 
în fiecare dimineață-n care
îmi țin degetele încolăcite 
pe aceeași cană cu cafea,

având în minte o palmă mică,
strânsă în pumn,
ce zăbovește într-alta,
cu încredere.

Un deget cald
Mi se desprinde de pe cană
Cât să contureze fin,
Pe fereastra aburită
O inimioară. 

IPOTEZĂ

 

Ipotetic vorbind,
Dac-am pleca subit,
Fiecare în zarea lui,
Așa cum ar presupune
Un oarecare firesc,
Al celor două lumi
Ce ne absorb,
N-am gusta niciunul
Din nemărginirea infinitului
Pentru că am sta
Unul fără celălalt
În tăcerea de granit.
 
Ai recunoaște, oare,
Magia din inversul fiecărui apus,
Ce se arată diferit,
Din fiecare cer –
Dacă n-aș fi eu
Și dacă n-ai fi tu,
Incompleți, desigur,
aborbiți de două lumi?
 
Cât de seacă ar fi
Această ipoteză,
Fără doi creați
Într-o a treia lume,
Pentru a fi în antiteză…

ÎNCHINARE

 

Închinare razelor de atunci,
Pe care nu le-am văzut,
Căci n-au reușit să pătrundă
Prin geamurile opace ale unei lumi
În care m-am pierdut.
 
Închinare stropilor de ploaie
Ce-mi transmit viață,
Ce-mi scaldă ochii,
În această rece dimineață
Mai vie în mine,
Ca-n ziua de atunci.
 
Închinare cerurilor,
În veghea pașilor mei,
Îndurătoare, iubitoare… cu noi,
Cu mine, în această lume…
Închinare!
 
Căci într-o zi ca aceasta,
M-am eliberat de frici
Și-am început să mă joc prin umbre
Cu licurici…