ZÂMBETUL DIN MIRAJ

 

Când inima nu-mi mai bubuia în piept,
Ciudata zi trecuse și-am pășit sfioasă în noapte
Cu sentimentul că mă mulez în ea
Precum o rochie cu spatele gol, de catifea,
Dar ce să vezi...
Suflul acela îmi răcea tălpile mai tare decât vântul,
Când mi-am proptit capul în pietre
Doar să le zâmbesc stelelor.

Răsfoiesc în imagini clipele de-acum
În care luna îmi zâmbește altfel, căci
Mă privește cu susul în jos și ciudat e că,
spre deosebire de altă dată
Ea este la fel, dar eu prind între degete pământul
Și nu cerul, ca odinioară.

Câți luceferi or fi acum în multiversuri
Și câți mă privesc, oare, din sensuri diferite,
când eu contemplez spre unul singur -
Cel ce se mișcă pe cerul de acum,
întins sub ochii mei,
Și atât de aproape de mine, totuși,
Încât respirația pot să-i ascult?

Libertatea acestei nopți miroase a tămâie
Și muzică îi este sunetul bătăilor de aripi
Ale unor lebede încântătoare,
ce se oglindesc în iazul
Pe care îl creează sufletul meu neobosit,
Însetat de a strânge la piept adevărul din miraje -
Curios suflet de artist!

În colțul gurii zâmbet îți răsare
Și privirea îți rămâne fixă, goală în aparență
Când ego-ul țese, fără oprire, cuvinte amare
Din dulceața ce rămâne zăvorâtă în a ta esență.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean nr. 1/2023.

Sursa foto: https://performiaromania.ro/masca-sociala/

CEALALTĂ PARTE CONTRACTUALĂ

Suntem actori, părți contractuale și drumeți prin viețile asumate.
Firesc ar fi, să alegem, încă de la început, încălțări comode, căci trebuie să onorăm, inconștienți, o lungă călătorie…
Ghidați de iubire și de setea de cunoaștere, fiind deschiși întru-totul naturii, Universului și Creatorului, scenele vieții se așează astfel încât să poată și rațiunea pricepe opera în care jucăm - fie rol principal, fie altele secundare, pentru sufletele cu care interacționăm.
Ne alăturăm spiritual, apoi fizic, iar planetele se aliniază astfel încât drumurile noastre să se întrepătrundă și să facem cunoștință și în această viață.
Chiar dacă simțim că ne cunoaștem deja, logica ne spune că n-avem de unde. Plutim prin vid. Suntem amnezici, pentru că altfel n-am face față atâtor deznodământuri, căci prea multe scenete, cu ale lor prea multe efecte, s-ar perpetua la infinit, în detrimentul alegerilor pe care le facem.
Într-un fel, e interesant să o luăm mereu de la capăt și să fim binecuvântați cu liberul arbitru. Avem posibilitatea de a ne costuma altfel, ori de câte ori pășim pe scenă.
 
Încheiem contracte secundare la fiecare pas, după fiecare cotitură. Unele sunt pe durată determinată și își încetează efectele la împlinirea termenului; altele ne bulversează cu efectele lor și prin actualul prezent…
Fiecare operă a fost creată cu întelepciune, având la bază un contract principal, contractul-mamă, asumat de sufletul nostru. Desigur că intervin numeroase acte adiționale care îi modifică termenul și alte clauze generale sau speciale. Dar articolul unde este definit obiectul său, acela rămâne neschimbat și va fi îndeplinit la un moment dat, indiferent cât de lungă sau anevoioasă e călătoria drumețului sau cât de frumoasă sau zdrențuită este ținuta actorului și de câte ori intră pe scenă, cu același număr.
 
Toate cele mai sus relatate sunt chestiuni de lungă durată; se deschid uși după uși și încă mai e multă cale de purces și multe chei de identificat pentru a deschide alte uși, ce blochează temporar drumul și tot așa.
Că așa am vrut, ori că așa am simțit, în fiecare timp mi-am găsit liniștea privind cerul, simțind că în acest fel sunt mai aproape de cealaltă parte contractuală.
Adesea îi zâmbesc, căci știu că acordul nostru a fost încheiat pe durată nedeterminată, iar legea care îl guvernează nu este una interpretabilă.

Articol publicat în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2023.

Sursa foto: https://bunincariera.ro/contractul-de-munca-si-ce-trebuie-sa-stii-despre-el/

LUI ȘAPTE

 

I.
Bobocul trandafirului galben se desface
Încet, dar lacom de lumină,
Pe care o aspiră prin petale,
până în amintirea cea mai adâncă,
din rădăcina ce-i susține finețea...
Contemplez în fața acestei imagini -
mai bine de câteva ore -
Cu barbia-ntre palme,
iubind fragilitatea ce-o animă.

Măsor timpul în alt mod,
prin propria poveste
Și iată că, peste câteva bătăi de inimă,
Petalele lui se vor usca
și vor cădea-ntr-ale mele palme,
Iar eu îl voi privi cu toată iubirea
pe care i-o poartă al meu suflet,
Mângâind coloritul fragil
de-acum mie încredințat,
Cu tot trecutul lui,
de-al său ego uitat.

II.
Pentru o vreme n-am mai știut să scriu;
S-au îngălbenit și filele cărții lasată pe servantă -
Oare câți ani omenești trecut-au peste ea?
Miroase a praf și a sete de liniște sub clar de lună,
A timp înțepenit,
blocat între pereți groși, cimentați
Și a poezie mută.

Din trecutul îndepărtat
îmi răspunzi că nu mă poți atinge
Căci de o vei face, îmi vei rupe aripile,
dinainte de a învăța să zbor,
Când eu îți cer abia în timpurile de acum
să îmi așezi privirea în Univers,
în brațele lui Antares, sau lângă Aldebaran,
Să te privesc prin prisma eternității
alunecând prin viața ta de sticlă,
aproape opacă.

Acum tu nu mă auzi, eu nu te văd -
Ce lume o fi și aceasta?
Fie văzduhul e cel ce pierde cuvintele prin timp,
Ori noi nu avem stare să ne așezăm puțin sub stele
Și să așteptăm ca luna să ne lumineze calea.
Respiră, îți spun. Hai, respiră-mă,
Ca mai apoi să ajung acolo, la inima ta,
Să-ți fiu oglindă, prin care să o privești
Și să înțelegi cât e de frumoasă.
 
III.
În secvența alăturată nouă,
Trandafirul meu își reunește petalele uscate
dintr-ale mele palme
Și îngălbenesc din nou,
mai viu ca niciodată
Se adună strâns,
unele într-altele astfel încat
să adăpostească o frumusețe fină, iubire vie,
Așezată între țepi și frunze
Al meu boboc de trandafir
ce mă inspiră în timp ce parcurg
Filele cărții divine
pe care o citesc de-acum.

Câte clipe trecut-au, oare,
de cand am întrerupt lectura
doar pentru a iubi?
Întreabă-mă de câte ori vrei,
pentru că aștept să îți răspund
Cu ochii strălucind
și un zâmbet larg pe buze,
Vindecat de toate timpurile
și din toate lumile,
Că miroase a viață și a sete de liniște
sub clar de lună,
A timp dilatat și a inimă ce zburdă,
Ce se aude, când cu putere bate,
Cât poate ea de tare,
Și-i cântă ode
Lui Șapte.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2023.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/trandafir-biblie-carte-religios-697648/