O NOAPTE DE DOI

 

Pe fundal se aude muzică jazz...
Între patru pereți sufletul meu
Devine neîncăpător
Și nerăbdător
Să se lase învăluit de muzica de afară,
Cu note dulci, cu iz de apropiere,
Pentru inimi - libertate și miere.
 
Cu tălpile desculțe,
Pășesc alene peste iarba încă rece
Ce miroase a primăvară timpurie;
Urechile mele vor să asculte
Muzica ambientală ce m-a ademenit
Să ies și să mă mișc
Sub cerul adânc -
Într-o binecuvântată seară.
 
Partener de vorbă îmi e soarele-n apus
Căruia am atâtea să îi spun,
Cerându-i să fie blând cu simțurile mele
Amorțite întru vreme -
Ce îmbobocesc odată cu merii din grădină.
Vino, cu ale tale raze
Și prinde-mi ușor mâinile
În această asfințire a ta sublimă...
 
Când ochii tuturor se vor închide
Pentru a zbura spre casă,
Ne vor rămâne câteva ore până când
Te vei întoarce și tu deasupra cerului meu.
Dar până atunci, vino,
Să stăm aici amândoi,
În paza stelelor, cu tălpile goale,
Să-mi spui tot ce nu știu,
Într-o noapte de doi.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 4/2023.

Sursa foto: https://www.monitorulexpres.ro/2021/07/15/sfat-expres-umbla-cat-mai-mult-descult-e-sanatate-curata/

DANSUL VIEȚII

Nota finală ce marchează începutul este decizia de a spune da unei noi provocări.
O nouă viață își continuă traseul prin școlile pe care, firesc, trebuie să le parcurgi.
Primul plânset, însoțit de prima respirație. Plămânii tăi și-au reluat activitatea.
Primele lacrimi de bucurie ale celor ce te așteaptă, contopite cu lacrimile tale, pentru că ai uitat de ce se întâmplă totul și ce faci aici. Până te obișnuiești cu aici și uiți complet totul, te încearcă un sentiment ciudat de singurătate și de neintegrare.
Primul zâmbet, primii dinți, primii pași. De-ai știi cât sunt de bătătorite tălpile tale, deși par atât de crude și de pufoase!
Începutul. Urmezi școlile pământului, crești. Suferi, iubești, te pierzi, suferi, iubești, zâmbești, cauți. Te căsătorești, îți împărți trupul și tot ceea ce ai cu un alt suflet, venit pentru propriul său traseu.Rostiți aceeași rugăciune și o simțiți diferit. Se aude și se împlinește altfel.
Dar sunteți împreună, pentru că ați descoperit taina acordului de voință - iubire și libertate: libertatea de a fi și de a nu reteza aripi, doar pentru că pasul celuilalt este mai lent, sau mai rapid decât al tău.
Evoluția fiecăruia este diferită. A ta, a celuilalt suflet partener și a copiilor tăi - iată, deci, alte suflete curajoase care au ales să se alăture vouă. Din nou, primul plânset, prima respirație, lacrimile voastre. Apoi, fiecare își urmează calea.
Din când în când, vă prindeți de mână pentru că aveți nevoie, pentru un timp, să vă potriviți pașii în același ritm de dans. După care fiecare îl mărește sau îl încetinește, după cum îi este menirea.
Mai devreme sau mai târziu, fiecare dans cere o pauză: se oprește aici, pentru a fi continuat dincolo. Și acolo există parteneri care îți prind mâinile și îți dau încredere.
Și acolo există familie. Matcă.
Dar evoluția ta, ca și aici, este individuală.
Nu crea dependențe. Acestea anihilează autenticitatea. Mai devreme sau mai târziu, te scuturi oricum de ele, prin eliberare.
Doar că momentele acelea de pauză dor. Căci, pentru o vreme, te simți pierdut - degeaba muzica continuă, căci nu o mai auzi și i-ai pierdut ritmul.
Paradoxul este că în dansul vieții tale partener îți este mereu propriul suflet care te așteaptă, răbdător.
Simți pe limbă dulceața nebuniei de a dansa, când vrei tu, amețit de atâtea sentimente?
Acesta este dansul vieții.

Articol publicat în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 4/2023.

AU ÎNFLORIT CIREȘII

 

Cireșul din curtea bunicilor

Au înflorit cireșii și miroase a Rai;
Minunate sunt clipele în care
Pe fundalul unui cer albastru, limpede,
precum ale noastre simțăminte,
Spulberând tăcerea dintre noi,
Îmi spui că petalele lor îmi seamănă în obraji.
 
Aproape de noi, în iarbă
Un mic  greieriaș,
Ne ține companie în această noapte
Și este atât de bun și de special,
Cântându-i lui Dumnezeu serenade,
Pe care le auzim și noi, fiind
Mângâieri și pentru inimile noastre,
Prin iubirea sa neprihănită,
Ridicată spre cer, prin fiecare notă.
 
Văd o mare stea, ce pare a-mi vorbi
Și ce bine ar fi de-aș înțelege-o
Înainte de a pieri!
În ea, mă oglindesc
Și îl zăresc pe Tu, jumătate din eu,
Pe care îl văd invers
Prin steaua mea, îmbrăcată în catifea -
Așa pare de aici, de unde sunt.
Cum o fi, oare, de aproape?
 
 
De închid ochii și plec departe,
Prinde-mă bine de picioare
și ține-mă lângă tine;
Pentru că, vezi tu,
Acesta ne-a fost rostul
de atunci și până azi –
Eu, o visătoare,
Tu prins bine, în cotidian și totuși
Împreună, pe Pământ.
 
Ți-am spus deja că au înflorit cireșii?
În luna lui april miroase a Rai
Și din inima mea
Prin iubire răsari...

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 4/2023

ȚIE. MIE. POEZIE

 

Ție,
Dragă poem, dragă poezie,
 
Îți mulțumesc pentru că prin tine, eu sunt, cu o parte din mine, iar acea parte din mine este exact aceea care nu are nevoie de absolut nici o intervenție, de nici o cosmetizare.
Este latura mea autentică, aceea care există și se revarsă din mine atât de natural - nu contează că uneori este ciufulită; că își mușcă buzele involuntar în timp ce scrie; că stă așezată într-o poziție cvasi nepământeană, fiind căzută pe gânduri; sau că plânge subit, iar apoi râde în hohote.
Prin tine, poezie, îmi permit să fiu, pentru o perioadă de timp, oricât de scurtă; îmi permit să mă ascult și să mă aștern, fără cuvertură.
Prin tine îmi vorbesc clar și mă aud; mai departe, ceea ce are de spus sufletul meu se aude prin tine. După cum spuneam, prin tine, eu sunt.
Iar pentru tot, ție îți mulțumesc!
Și mine, pentru că sunt iubire așezată în versuri.  
Noi două rezonăm din alte vremuri. Tu ești eu, iar eu sunt tu, adică poezie.
Sunt vers, sunt poezie.
Îți mulțumesc!
 
Eu sunt, cu o parte din mine,
Prin tine, eu sunt;
sunt iubire așezată în versuri,
Adică poezie.
Sunt vers, sunt poezie.

Text publicat în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 3/2023 - de ziua poeziei.

Sursa foto: https://www.bbc.co.uk/programmes/b007cw2b

CÂNTECUL ARMONIEI

În adâncimea zilei ce a trecut, cerul negru s-a apropiat de pământ pentru a-l copleși într-o îmbrățișare ce nu a putut fi săvârșită în plenitudinea ei, din cauza unui moment-cheie: despărțirea.
Lumina a avut puterea de a spune „oprește-te, rămai aici, căci e bine”.
Și așa e minunat. Să pot vedea pământul și cerul negru și să nu știu, totuși, lumina de care parte aparține. Îmi bucură ochii, îmi mângâie inima și mă simt vie, pentru că sunt unită prin fiecare celulă cu ceea ce văd.
Se numește iubire conștientă. Recunoaștere. Fără întrebări, fără cercetări. Doar să înțeleg că e cea mai naturală formă de manifestare a noastră. Dar asta durează doar câteva clipe.
Pusă față în față cu relativitatea, mă simt de parcă aș fi o pisică sfioasă ce pășește pe clapele pianului: cu cât sunetul de aude mai puternic, mai clar și mai frumos, cu atât inima îmi bubuie mai tare și am tendința să mă opresc, să mă uit în spate, deși nu vreau să mă las pradă neîncrederii.
Atunci mă agăț cumva de sunetul care m-a speriat, pentru a merge înainte
Și mergând așa, ca o pisică ușor speriată, dar pusă pe cântat, îmi dau seama că sună bine. Îmi place ceea ce aud.
E cântecul armoniei.

Articol publicat în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 3/2023

Sursa foto: https://www.soundstil.ro/blog/7-motive-pentru-care-merita-sa-ii-iei-lectii-de-pian-copilului-tau