miercuri, 21 iunie 2017

FĂRĂ LIMITE. AȘA-I MAI SĂNĂTOS

Nocamels.com
Totul este posibil. Atât în viață, cât și după sau înainte de ea.
De fapt ... Ce este viața?  Iată o întrebare ciudată. Iar răspunsul la aceasta este atât de profund, atât de adânc, încât nu iese la iveală decât atunci când suntem în stare să ne interiorizăm atât de mult încât să ne pierdem în noi și să plutim... și să ne adâncim... și să îl aflăm...

Este posibil să se întâmple ceva și mai mult decât ceea ce trăiești, atât pe plan negativ cât și pe plan pozitiv.
Când dai de greu, să nu spui niciodată că mai rău de atât nu se poate. Ar fi bine să înțelegi că răul nu are limite și că nu e bine să îl provoci, să primești palmă după palmă pentru a vedea de cât rău este în stare...răul.
Mai bine roagă-te și iubește. Prin acestea te vei întoarce spre fericirea care, de fapt, ți-a stat mereu alături.  Atâta tot, că tu erai întprs cu spatele la ea.

Iar atunci când îmbrățișezi fericirea, să nu mai spui nici măcar în glumă că mai bine de atât nu se poate. Ba să știi că se poate. Ia întreabă-ți tu  sufletul despre hotarele fericirii. Exista ele, oare? Cu siguranță răspunsul este nu. Fericirea nu este altceva decât un efect al iubirii. Și, după cum bine știi, aceasta este nemărginită. Întotdeauna este loc de mult mai mult bine, de mult mai multă fericire.
Totul poate fi dus la superlativ, deși noi părem mici. Trebuie doar să ne descoperim măreția...

Nu exista limite - nici pe de o parte, nici pe de alta. Acele bariere sunt doar în imaginația noastră. Proiecția artificială a minții noastre. Ce este mintea? Tot un artificiu. De ce artificiu? Pentru că este atât de umană! Există atâta timp cât există și corpul nostru. Când acesta nu mai funcționează, dispare și mintea... ca prin minune.
Și cu ce rămânem noi? Ei bine, cu ceea ce suntem. Suflet. Și suntem atât de mari, încât nu avem limite. Suntem peste tot, suntem pretutindeni!

joi, 8 iunie 2017

PERFECȚIUNEA MEA



A fost odată, dar nu foarte de mult -
Povestea noastră fericită în care tu ai apărut;
S-a întâmplat totul de parcă a fost ieri,
Fiind vorba despre iubirea ce învinge cele mai mari puteri.

Știi tu, dragul meu, îți ador fiecare por,
Te ador până la stele, până la îngeri, și înapoi
Înmulțit totul cu infinit -
O iubire imensă pe cât ești tu de mic...

Mă pierd în ochișorii tăi ca doi luceferi,
Nu mă mai satur sa îți privesc gurița, genele, degetele perfecte;
Sunt împlinită văzându-te cum crești,
Și vreau să profit de fiecare clipă, de fiecare pas spre viitor
Trăind prezentul cu tine,
Iubindu-te inexplicabil,
Căci inima mea pentru tine nu are zăvor...

Am mai spus-o o dată, sau poate de mai multe ori
Și mereu din tot sufletul, gândind cu sentimentele
Ceva ce mă face o mamă deosebit de mândră, și anume
Că tu ești perfecțiunea mea, într-o lume imperfectă...

joi, 1 iunie 2017

DRAGĂ BEBE DOMINIC




Dragul meu copil,

Azi, ca și ieri și precum alaltăieri și ca în multe alte zile de când te-ai născut, scriu și, ținându-te în brațe,  îți simt respirația caldă, dulce și bună de bebe.
E o altă zi în care încep să zâmbesc cu noaptea în cap, în care nu mă poate supăra nimeni si nimic atâta timp cât tu ești bine, cât te simt fericit.
Și totuși... azi nu  este chiar o oarecare zi; ci este mai mult ca oricând despre tine. Este 1 iunie, ziua ta și a tuturor copiilor din această lume. Prima zi de acest fel petrecută în trei. Poate că și îngerașii-bebe cântă acum și se distrează prin ceruri, iar îngerii- părinți sunt la fel de fascinați ca și mine când își privesc pruncii, așa cum sunt eu când stau înlemnită și doar te studiez și nu mă mai satur...
Și de vei avea 60 de ani, iar eu voi mai fi în viață,  de 1 iunie am să îți spun „La mulți ani” și te voi sărbători. Pentru că mereu vei fi copilul meu, indiferent de anii care vor trece peste noi, de câți se vor aduna la numărătoare și de câte riduri ne vor brăzda chipurile. În ochii mei vei fi mereu bebelușul mult așteptat și trimis de Dumnezeu.

De ce este o zi specială? Pentru că noi, oamenii, avem nevoie de mici „artificii” pentru a depăși cotidianul și pentru a ne concentra pe altceva.
Iar ziua aceasta ți-o voi dedica în mod exclusiv.  Nu voi călca, nu voi da cu aspiratorul, nu voi șterge praful, nu voi face absolut nimic altceva decât să stau cu tine.
Ceasul poate să ticaie în voie căci azi nu-mi pasă de el, iar indiferența față de acesta merge atât de departe încât nici nu-l voi privi.

La mulți ani, iubitul meu bebe Dominic!