ÎN ETERNITATE

În adâncul mării noastre,

Ți-am ascuns comoara,

Pentru a fi mângâiată de fiecare val

Și de-al Sirenei cânt amar...

Zâmbetul îți e păzit de Soare –

Cel al cărui chip frumos

Se reflectă-n mare,

Și ale cărui raze calde

Te dezmiardă duios...

Iubirea e în mâinile Îngerilor

Care o păzesc în cerurile înalte

Semănând din ea câte puțin câte puțin,

În fiecare steluță,

Pentru a o menține aprinsă

În eternitate...

Da, îmi este dor de mare... 

Sunt dependentă de soare, de valurile mării și de acele momente pe care le numesc „ale mele”, în care stau și deși pare că nu fac nimic, de fapt, îmi hrănesc și îmi împac sufletul. 

Să vă fie Dragobetele cât mai dulce!  

CÂND MÂNA TA

Atunci când mâna ta,

Atinge mâna ei

Împreunarea lor naște scântei de iubire

Și gânduri frumoase, ce conduc două destine

Spre aceeași împlinire.

Apoi îi simți parfumul,

Proaspăt, de lavandă

Și te pierzi în adâncul ochilor ei

Când de-o iubești te-ntreabă...

Rămâi fără cuvinte, căci totul e nou

Și îți e necunoscut,

Însă martor îți e Cerul

Că nimic nu-i mai plăcut

Decât să te lași purtat de vise

Pe aripi de început,

Atunci când mâna ta

Atinge mâna ei,

Atunci când dragostea voastră

Vă învăluie-n scântei...

NUDITATE

https://buchetefloria.wordpress.com/tag/trandafiri-rosii/

Dimineață, ora cinci...

Păsările încă dorm cu ciocul în penaj și sunt tăcute,

Timp în care pășesc timidă în grădina cu boboci de trandafiri,

Și m-asez turcește pe iarba moale, primitoare,

Să-i privesc pe ei, pe bobocei,

Cum se transformă-ntr-o clipită-n roze năucitoare...

Într-un colț al gardului vechi, de lemn,

Uns cu ulei de in de mâini bătrâne –

Tronează favoriții mei bujori,

Ca niște prinți albi-stralucitori ieșiți din basme,

În a căror imagine nu pot decât să mă pierd, să adorm, să mă dezmierd și să ador...

Mă dezbrac de veșmintele vechi, de obiceiurile dobândite

Mă lepăd de orice gând greșit și de intențiile în dezacord cu Universul,

Și cu tălpile goale, eliberate de poveri

Mângâi pământul, fredonând un vers...

Un vers murmurat care pare a fi mai mult o rugă

Pe care o cânt, o simt și lăcrimez în timp ce

Ochii privesc în continuare bujorii

Petalele-și scuturând...

Numele meu înganand...

În timp ce goliciunea cuprinde întreaga grădină

Spațiul meu feeric de evadare,

Un cerc aparent închis, însă făr' de hotare.