În adâncul mării noastre,
Ți-am ascuns comoara,
Pentru a fi mângâiată de fiecare val
Și de-al Sirenei cânt amar...
Zâmbetul îți e păzit de Soare –
Cel al cărui chip frumos
Se reflectă-n mare,
Și ale cărui raze calde
Te dezmiardă duios...
Iubirea e în mâinile Îngerilor
Care o păzesc în cerurile înalte
Semănând din ea câte puțin câte puțin,
În fiecare steluță,
Pentru a o menține aprinsă
În eternitate...
Da, îmi este dor de mare...
Sunt dependentă de soare, de valurile mării și de acele momente pe care le numesc „ale mele”, în care stau și deși pare că nu fac nimic, de fapt, îmi hrănesc și îmi împac sufletul.
Să vă fie Dragobetele cât mai dulce!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu