joi, 2 februarie 2017

NUDITATE

https://buchetefloria.wordpress.com/tag/trandafiri-rosii/


Dimineață, ora cinci...
Păsările încă dorm cu ciocul în penaj și sunt tăcute,
Timp în care pășesc timidă în grădina cu boboci de trandafiri,
Și m-asez turcește pe iarba moale, primitoare,
Să-i privesc pe ei, pe bobocei,
Cum se transformă-ntr-o clipită-n roze năucitoare...

Într-un colț al gardului vechi, de lemn,
Uns cu ulei de in de mâini bătrâne –
Tronează favoriții mei bujori,
Ca niște prinți albi-stralucitori ieșiți din basme,
În a căror imagine nu pot decât să mă pierd, să adorm, să mă dezmierd și să ador...

Mă dezbrac de veșmintele vechi, de obiceiurile dobândite
Mă lepăd de orice gând greșit și de intențiile în dezacord cu Universul,
Și cu tălpile goale, eliberate de poveri
Mângâi pământul, fredonând un vers...

Un vers murmurat care pare a fi mai mult o rugă
Pe care o cânt, o simt și lăcrimez în timp ce
Ochii privesc în continuare bujorii
Petalele-și scuturând...
Numele meu înganand...
În timp ce goliciunea cuprinde întreaga grădină
Spațiul meu feeric de evadare,
Un cerc aparent închis, însă făr' de hotare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu