Încă n-am înțeles cum îmi e mai bine - să fiu trează sau adormită - când visez că totul este atât de real, sau când trăiesc visul.
Neclaritatea crește în intensitate atunci când gândul îmi este la visul din vis și încerc să pricep neînțelegerea.
Lupta se dă în interiorul meu mai ales atunci când înțeleg câte ceva, până la urmă, dar refuz să pricep în totalitate și să accept.
Deși știu că visul din vis e tot proiecția mea, precum visul simplu sau ziua de azi prin care am trecut. Granițele sunt fine, tocmai pentru a-mi facilita trecerile pe care le pot recunoaște sau nu. Să zicem că pot. Dar uneori nu vreau, pentru că sunt prea comodă. Și-apoi, urmează eterna întrebare: de ce?
Partea frumoasă a noastră, a oamenilor, este că suntem un tot compus din mai multe părți și părticele. Fiecare părticică vrea să se impună, să își lase amprenta: sufletul, mintea, buzele, degetele, ochii...
De multe ori, între ele se dau lupte de putere, iar sufletul se retrage și privește amuzat la ceea ce se întamplă știind că tot lui îi apartine decizia supremă.
Celelalte, doar se zbat temporar pentru ceva ce nu vor dobândi niciodată, pentru că acea "putere" este de fapt o energie pe care ele nu sunt capabile să o recunoască și să o gestioneze.
Într-un moment (acel moment, poate unic) de cumpănă, ar fi interesant să ne dăm întregul itinerar al vieții peste cap și să începem să trăim - total altfel, mai intens și mai neprevăzut. Să primim cu bucurie fiecare început al zilei fără să îl tot proiectăm cu mintea, cu cel puțin o seară înainte. Și să acceptăm că lucrurile nu se fac, pentru că așa trebuie, pentru că așa fac alții, ci pentru că asta ne dorim noi cu adevarat și pentru asta suntem în stare să inversăm polii, dacă trebuie, pentru că ne iubim, pentru că iubim și pentru că știm să prețuim.
Vom găsi cumva o portiță, acel moment potrivit, când degetul după care ne pitim va fi prea mic pentru a ascunde o dorință imensă, dar de care ne temem, din diverse motive.
Crezi că e prea greu. Crezi că ceva e greșit. Ei bine, nu; totul se așează exact așa cum trebuie, îndreptându-te spre un sens, chiar dacă azi pare a fi ceva de neînțeles.
Și dacă acum ai impresia că orbecăi în întuneric, caută-te mai bine prin buzunare. S-ar putea ca acel cineva căruia i-ai îndesat inima acolo să îți fi dăruit, odată cu ea, și acel licăr pregătit să îți lumineze pașii.
