PLOAIA

Pic... pic... câte un strop alină inima mirată,
Ca o boare dulce de vară, din luna lui iulie,
Norii grăbiți se unesc, se despart și se mai ceartă
Apoi se împacă duioși spre asfințit...

Din ce în ce mai puternic plouă direct în sufletul meu,
Cu stropi mari de iubire mângâietoare;
Plouă furtunos, așa cum mi-a plăcut mereu,
Sub cerul plin de tunete și fulgere găsind alinare.

Și plouă și plouă... fără oprire,
Stau întinsă în iarbă, cu privirea pierdută-n orizonturi;
Văd și simt totul ca printr-un vis -
Unul acela din care nu vreau sa mă mai trezesc
Dorindu-mi să cred ca eu sunt cea care a decis...

Norii au hotărât să se despartă,
Să-şi vadă fiecare de drum mergând spre alte zări...
Încă mai picură printre culori de curcubeu
Când stau întinsă și mă întreb: ce-o mai fi și în sufletul meu...?

Deși la prima vedere ar părea o poezie tristă, nu este nicidecum așa. E adevărat că eram puțin răvășită sentimental din cauza norilor grei și negri de deasupra capului, dar, în același timp, trăiam un sentiment plăcut, de izolare și vorbire cu sinele, așa cum se întâmplă adesea când plouă. Ba mai mult, ca să înlătur orice urmă de discomfort creat în urma întunecimii timpurii de afară, mi-am imaginat că fiecare strop de ploaie mă umple cu iubire.

Sursa foto: https://scorpio72.files.wordpress.com/2015/08/fmi-economia-a-crescut-dar-romania-trebuie-sa-se-pregateasca-de-furtuna.jpg

ÎȚI MULȚUMESC...

Ție,  Celui ce ești Unic și peste tot. Îți sunt recunoscătoare pentru faptul că mereu ai fost cu mine. Să spun ca ai fost bun ar fi un pleonasm. Tu, prin ființarea Ta, ești bunătate izvorâtă din iubire.

Îți mulțumesc pentru sănătatea noastră și pentru binele ce ne înconjoară. Pentru faptul că ai renunțat la unul din îngerii tăi și mi l-ai așezat mie în brațe.  Probabil ca să nu uite de unde vine, i-ai pus doi luceferi drept ochişori și puritatea în privire.

Pentru el Îți sunt cea mai recunoscătoare...

Și când spun toate acestea n-aș știi către ce sa îmi îndrept privirea și atenția,  cautandu-Te: către cer, acolo unde suntem învățați că ești; către natura din jur,  căci tu ești pretutindeni, ori în interiorul meu?

Mai degrabă acolo te-aș găsi. În celulele din corpul meu, în copilașul nostru frumos și în tot ceea ce iubesc. Căci știu,  Tu ești în tot, peste tot, oriunde.

Totuși, din reflex privesc cerul, căci mereu am găsit alinare în razele lunii și în strălucirea stelelor. Desigur ca ești și acolo.

Și pentru asta și pentru multe altele, cele ce au fost, sunt,  și care vor fi, din toată inima, Îți mulțumesc !

Dimineața devreme trei inimi bat la unison, sub același acoperiș. Una dintre ele este micuță, plăpândă și pură. Fără de păcat. Adorată de celelalte două inimi mai mari. Aceasta este împlinirea umană. Iubirea. Infinitul. Raiul.

FANTASME

Îți bat la ușa inimii când crezi că cerul e senin;
Îți rup sigiliile păcii sufletului năvălind cu nori negri și furtuni;
Sunt ele, cele pe care le lași să se piardă și fugi o viață întreagă apoi,
Doar ele - fantasmele trecutului ce lasă urme în noroi,
Căci nu le vezi, ci doar le simți
ca pe niște pietre de moară asezate pe pieptul tău ce nu te lasă să respiri,
Noaptea, când credeai că somnul îți va fi dulce,
Sau ziua, când ai vrea să îți spui cuiva durerea dar ramai fără voce
Căci cuvintele îti pier, pe margine de buze
Iar ochii - ți seacă de lacrimi și de amar...

Vrei sa fugi din nou și te afunzi în codru, tot mai adânc;
Ce crezi tu, că scapi din nou?
Nu știi de e vocea lor sau ești și tu năluc...
Rădăcina groasă a unui copac devine brațul pe care îl aștepți de consolare,
Foșnetul frunzelor sale îți oferă acum alinare,
Iar razele lunii îți mângâie creștetul
Al fantasmelor urlet îndepărtând pentru o clipă
De sufletul tău cel timorat prea din vreme
Nemaicontând de au fost toți, ori numai tu de vină...

Fantasmagorice stele împodobesc cu mândrie cerul
Nu mai știi până unde e real și unde începe basm,
Căci nemărginit este eterul -
Acela în care ai vrea să te pierzi,
Să nu mai auzi și să nu vezi,
Nimic altceva decât iubirea pură
Despre care vorbea un mare poet, aceea de sub clar de lună...
Și mai mult decât atât, aceea ce inundă
Aceea ce purifică corpuri, vieți și suflete
Acea iubire ce sugrumă ale fantasmelor țipete...