Ce rămâne
din ceea ce știai,
Când ceața groasă se ridică?
Cine sunt? Tu cine ești, de mă privești?
Te întrebi, poate și tu,
Contopit cu neliniștea din oglindă.
Mă apropii de tine. Cu mersul drept,
Zăresc luna, muza ta,
Prin plasa aproape opacă;
Ea e o lună, din cele câte sunt,
Acaparată de nori,
Într-un dans hipnotizant
Oprit brusc, pe un sunet acut.
Și te văd, da, în acest peisaj,
Arătându-te stingher,
Prividu-mă din lumea ta,
În capriciosul meu anotimp,
În care arunc ceea ce simt,
În circularul Timp.
Liniștea străzii
E spartă de acorduri de vioară,
Provocându-mi sufletul
Să-mi cânte în prag de seară:
Să-mi rămâi, te rog,
Când ceața groasă se ridică;
Căci tu ești eu,
Privește-mă bine în oglindă...
Când ceața groasă se ridică?
Cine sunt? Tu cine ești, de mă privești?
Te întrebi, poate și tu,
Contopit cu neliniștea din oglindă.
Mă apropii de tine. Cu mersul drept,
Zăresc luna, muza ta,
Prin plasa aproape opacă;
Ea e o lună, din cele câte sunt,
Acaparată de nori,
Într-un dans hipnotizant
Oprit brusc, pe un sunet acut.
Și te văd, da, în acest peisaj,
Arătându-te stingher,
Prividu-mă din lumea ta,
În capriciosul meu anotimp,
În care arunc ceea ce simt,
În circularul Timp.
Liniștea străzii
E spartă de acorduri de vioară,
Provocându-mi sufletul
Să-mi cânte în prag de seară:
Să-mi rămâi, te rog,
Când ceața groasă se ridică;
Căci tu ești eu,
Privește-mă bine în oglindă...
Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 12/2023
