POATE FI ETERNITATE

 

Mai mult decât o viață.
 
Atât mi-am spus, 
când le-am surprins 
mâinile îmbătranite
ce-și căutau sprijin 
una într-alta,
prin șuvoiul ploii 
ce se scurgea de pe umbrelă.
 
În acest context, mintea sau inima,
mi-a pus întrebarea 
dacă pentru ei să fie, oare, 
de-acum eternitatea? 
Să se găsească și prin alte vieți,
să-și vadă ochii limpezi 
prin toate stelele cerești? 
 
Cum or fi fost ei,
cu ani în urmă? 
În ce zi, din ce an și-n care viață
s-au zărit prin a lumii ceață 
pentru prima oară, 
semnând convenția 
pentru lumea pământească,
pentru ce aveau să-și săvârșească? 
 
Cum o fi să simți
că dintr-un anumit punct 
poate nedefinit 
dar cert, ca declanșare 
începe o altă eră, 
pentru eternitate? 
Și de ce, oare, mâinile lor
și-au dat timide întâlnire 
în ploaie, astfel încât 
privirea mea să le surprindă?

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 6/2026

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/hand-texture-love-couple-romance-7566739/

ATÂT DE LUNATICĂ

 

Doar noaptea va răspunde 
Întrebărilor mele,
Dăruindu-mi visele 
Ce-mi vor scormoni în suflet
În zilele ce-mi vor găsi urma.
 
De m-aș ascunde de lume
În cel mai des codru pe care l-aș găsi, 
Privirile goale m-ar ajunge 
Precum umbrele groase
Și nepământești.
 
Nu m-aș mișca din fața lor
Ci le-aș ține piept mai stoic 
Decât crezi tu că aș putea;
N-am fost înțeleasă, pare-se
C-aș putea rămâne,
Și goală-n simțiri,
Dreaptă, în fața ta,
 
În același codru 
În care până mai ieri
Mă puteam oglindi în mine,
cu fața întoarsă spre lună
Și cu stele multe
În privirea ta,
Goală și pe atunci,
Doar eu - lunatică de fel,
Credeam că e atât de ușor să zbor
Mai departe de stele și de lună,
În adâncul inimii tale - 
Lunatică credulă.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 6/2026

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/insect-butterfly-wings-hand-fauna-7310563/

VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ

 

Știi care ar fi, în viziunea mea,
Visul dintr-o noapte de vară?
 
Cerul să se vadă 
ca fiind atât de aproape,
Încât să am impresia 
Că trebuie să-mi întind brațele
Spre a-l susține;
 
Și de-ar fi ca din bolta sa 
Să se scuture, totuși, vreo stea,
Aș ține-o strâns, la pieptul meu,
Aducându-mi aminte de ochii tăi.
 
Să-mi adie vântul cald prin păr
Și din când în când,
Câte o boare mai răcoroasă
Să-mi gâdile pielea adormită
Sub acea boltă cerească;
 
Aș mai vrea să respir adânc
Și apoi tot mai încet, treptat, 
Până când departe voi pleca
În adâncimea lumii,
Cu ochii larg deschiși
Spre a căuta și a găsi,
Ce inima mea își va dori.
 
Dar până acolo, mi-ar plăcea
Să am în jur concert de greieri
Și licuricii să-mi lumineze calea -
Minunății atât de simple
și dragi sufletului meu;
 
Atât aș cere să mi se dea:
Răgaz, spre a înțelege,
Spre a lăsa și pentru a nu uita,
Să am puterea să schițez 
doar zâmbet, în aduceri aminte. 
 
A fost toamnă, a fost și iarnă,
Urmate de o primăvară,
Care s-a topit în liniște
În visul unei nopți de vară,
Iar el, visul, a plonjat 
cu dorul în tandem
în versurile prezentului poem.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 6/2026

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/girl-boat-moon-dream-fantasy-sky-5609011/