sâmbătă, 12 august 2017

PENTRU PRIMA OARĂ, MAREA!


Nu se putea să fac excepție și sa nu povestesc „în gura mare” despre experiența primei noastre vacante în 3.
Pentru început,  trebuie să menționez că nu puțini au fost cei care m-au întrebat, mai în glumă, mai în serios, când au aflat că vom merge în vacanță: „Vaaaiii, dar nu e, oare, prea mic?”, sau „Vaaaiii, dar nu e, oare, prea devreme???”.
Ei bine, dragii mei, nu. Nici una, nici alta. Și de ce nu e așa,  răspunsul meu este foarte simplu: nu îmi este frică de copilul meu. Nici să stau între 8-10 ore în mașină cu el, în spate, să chicotim,  să râdem, să cântăm și să citim povești în timp ce soțul meu conduce, nu îmi e frică nici să merg cu el pe plajă și să mă adaptez condițiilor de acolo, nici să dorm cu el într-o cameră de hotel și nici să plec cu o jumătate de casă în portbagaj.
Atâta tot, că înainte cu o săptămână tot făceam liste cu ce trebuie să pun în bagaje și musai să nu le uit acasă. Și am întrebat-o pe pediatra lui Dominic dacă ar trebui să am ceva mai deosebit la mine, în afară de lucrurile obișnuite ale lui - și mi-a răspuns că da, loțiunea de corp cu factor ridicat de protecție. Este un copil sănătos și, dacă am nevoie de ceva, pot intra în prima farmacie de la mare.
În rest,  în ziua plecării, am eliberat tensiunea din mine să se duca în lumea larga și am pornit la drum.

Day 1. Ziua plecării:
Stabilisem cu soțul meu să pornim la drum pe la 4 am (teoretic aceea e singura trezire a lui bebe pentru lăpticul de noapte -care nu mai e chiar de noapte -). Ne-am bazat pe bebe, că ne dă deșteptarea, dar ce să vezi?
Am dormit buștean toți 3 până la 6 dimineața.  Era deja a nu știu câta oară când Dominic nu s-a trezit pentru lăptic.
Astfel, bagajele fiind făcute și dosite în mașină, am pornit la drum . Dominic și-a continuat somnul până pe la 8.30 - 9. Apoi am oprit pentru schimbarea de pampers și papa. Am stat vreo jumătate de oră bună să ne umplem plămânii cu aer proaspăt de munte apoi am pornit din nou la drum.
Pe la prânz i-am dat porția de suculet. Odată ce a împlinit 4 luni, am început sa îi dau suc de măr cu morcovi, piersică și portocală și etc.
Nu am oprit mașina pentru asta, ci ne-am descurcat din mers, având în vedere că eram deja pe Autostrada Soarelui și nu mai erau curbe care să ne incomodeze.
Cu alte cuvinte, după popasul de la munte, următoarea oprire a fost chiar la mare. Bebe a fost foarte cuminte în mașină, era foarte încântat că între mine și scoica lui erau maxim 10 cm și mă putea studia în voie. Nu știu cum sunt alți bebei, dar Dominic vrea să fie mereu băgat în seamă, să râdă și să i se povestească orice.

Am ajuns!!!
Ajunși în Mamaia, am avut noroc să ne putem caza mai repede, întrucât camera ne era pregătită. Știau că urma să venim cu un bebeluș și nu ne-au pus sa sprijinim pereții pe holuri.
Prin agenția noastră favorita, True Travel, anul acesta am reușit să ne rezervam vacanța la un hotel care ne-a fost recomandat a fi bun pentru o familie cu bebeluș - Zenith Hotel - fiind chiar pe plajă și, în general, un personal serios. Plus că zona  Mamaia Nord, e mai liniștită decât altele.

Prima baie
În ziua în care am ajuns, ne-am lăsat bagajele în cameră și cu strictul necesar am mers pe plajă. Pe perioada sejurului temperatura maxima a fost de 28 gr deci vremea a fost numai bună.
Noi, ăștia mari, am sărbătorit prima zi cu o baie în mare, iar bebe printr-un somn buuunnn de tot pe plajă.
Briza mării cred că l-a purtat prin cele mai frumoase basme în care apăreau și îngerașii lui favoriți,  căci altfel nu îmi explic cum de zâmbea atât de mult în timp ce dormea.

În general ...
Ne trezeam, luam micul dejun,  mergeam pe plaja maxim 3 ore, apoi ne întorceam în camera de hotel pt 2-3 ore de leneveală, apoi după masa mergeam iar vreo 2 ore pe plajă și seara ne-o încheiam cu plimbarea pe faleză și pe la magazine.
Cam așa ne-a aratat concediul. Cu Dominic am avut același program de masă și de somn ca și acasă, doar ca neavând de gătit și de făcut curat, am putut să ne ocupam non-stop de el și era încântat la maxim. Au fost și la mare nopți în care nu s-a trezit pentru lăptic. 
Tind să cred că odată cu creșterea lui se reglează deja încet toate. 
Oricum, nu am avut probleme în acest sens cu el nici la început. A fost și este un bebe ideal, care m-a lăsat să mă odihnesc mai bine decât atunci când eram gravida.

Dar nu ne-am oprit aici...
După concediul la mare, nu se putea să venim acasă fără un popas în Nicolae Balcescu,  Călărași. Mamaia mea. Stribunica lui Dominic. Casa cu amintiri dragi, ca o comoară care, cu cât devine mai prafuită din cauza trecerii anilor,  cu atât e mai prețioasă.

Nu pot să explic cât de fericiți au fost bunicii mei când l-au văzut pe bebe. La botez nu au putut veni din cauze medicale care s-au rezolvat între timp - deci pentru ei a fost prima întâlnire.
Am avut emoții când am văzut lacrimi de fericire în ochii bunicii mele, așteptându-l pe Domi la jumătatea drumului dintre casă și poartă. Mâinile acelea calde, care mi-au pregătit atâtea bunătăți în copilărie, îmi luau acum copilul în brațe. Uite așa au trecut anii... dar pentru mine parcă totul a stat în loc. Ochii ei sunt aceiași, la fel de luminoși. Mi-ar plăcea să îi spună și lui Dominic povestea cu Merghen și să îl mângâie pe spate, iar el să adoarmă după primele ei cuvinte așa cum se întâmpla cu mine. Finalul basmului l-am aflat abia cu ceva timp în urmă, când am publicat articolul Eu, Merghen și ai săi prieteni.
Aș vrea să îi iubească și el vocea așa cum o fac eu...

Sau ca el să aibă amintirile pe care le am în legătură cu tatăl meu,  memorii din copilăria îndepărtată,  când îmi citea la nesfârșit și iar și iar Fetița cu chibriturile. Nu știu dacă îmi plăcea mai mult modul în care rezona vocea lui cu această poveste tristă, sau chiar povestea în sine. I-am citit - o și eu de curând lui Domi și parcă nu e la fel 😀 Ceva nu sună la fel de bine. Mi s-a părut atât de tristă și de nepotrivită, ieșită așa, din gura mea...
Și în plus de asta, genul acesta de poveste îmi cădea bine numai pe canapeaua de la Râciu, în casa celeilalte bunici, si citita de aceeași voce.
Fiecare cu obiceiurile sale, știți cum e...

Revenind la concediu, noaptea petrecută la Călărași a fost deosebită. Am dormit cu bebe în pat (lucru care nu se prea întâmplă așa des noaptea, pentru că acasă are propriul pătuț, în propria cameră), și strângându-l în brațe, cufundată în vis, auzeam trenurile trecând prin fata casei, spulberând liniștea și concertul greierilor de sub fereastră. Parcă în ciuda tuturor adormeam și mai adânc ...
A doua zi dis-de-dimineață ne-am trezit și am împachetat din nou și din nou. Așa e cu bebele la drum. Multe lucruri și chiar nu te poți lipsi de nimic. În timpul în care eu mă învârteam prin casă printre bagaje, mămăița mea îmi pregătea un pachețel cu de-ale ei: "(...) uite niște roșiute, maică, din grădina mea și niște castraveciori; îți pun și un pic de leuștean pentru ciorbiță, și proaspăt și la borcan; uite și niște piersicuțe pentru ăla micu' și niște mere bune să îi faci suculeț din ele. Altceva îți mai pune mamaia, Andrei? (Așa mă alintă ea). Ah, era sa uit, dulceața ta preferată, aia de gutui. Îți pun vrei 3 borcănele, nu mai mult, ca să mai vi pe la mine în curând și atunci îți mai duci (...)". Și zâmbea pe sub ochelari...
Cu inima strânsă,  căci deja îmi era dor de ei -deși încă nu ieșisem pe poartă - ne-am luat rămas-bun și am pornit la drum spre casă, să nu prindem chiar cele mai mari călduri. Și totuși le-am prins, era și normal. Sunt multe ore de condus și era inevitabil. Ce am reușit să ocolim e aglomerația de pe Valea Prahovei, pentru că am venit prin Vălenii de Munte - Brașov  etc.
De data aceasta am oprit mai des, inclusiv la Sighișoara,  pentru că era foarte cald. Și pentru ca my big boy avea poftă de papanași.

Într-un final, am ajuns acasă și încă ne păstrăm zâmbetul pe buze după acest concediu, deși parcă a fost acum 100 de ani. 
Știți cufărul meu pe care scrie „Fragil. Amintiri”. Am mai scris despre el - l-am cules din Univers după ce am crescut și am lăsat copilăria în urma. Ei bine, în el am închis acum și acest prim concediu în 3. Amintiri frumoase pentru viață,  de care sa îmi aduc aminte cu drag și sa i le povestesc lui Dominic când va mai crește, arătându-i și poze, evident.

Vă salut cu drag! Băieții dorm și cred că ar fi cazul să le iau și eu exemplul. De mult n-am mai visat... nu știu care sa fie motivul. Fie că de la nașterea lui bebe trăiesc propriul vis și nu mai am nevoie de altele, fie pentru că dorm buștean și nu-mi mai aduc aminte de ele, dacă totuși visez ceva 😄.


                                                                      The end...

luni, 7 august 2017

NANI, NANI


Curând se apropie cerul,
Iar din el se scutură îngeri jucăuși
Care să-ți apere somnul cel dulce
Când Moș Ene cântă la vioară
Pe la ale tale gene ...

Încet, încet, închide ochișorii
Și ascultă-mi glasul când îți cânt
Nani nani, bebeluș;
Nani nani îngeraș...

Să dormi bine și să visezi
Că mami zboară cu tine de mânuță
Până pe luna cea măiastră,
Să ascultăm de la zâna cea frumoasă
Un basm minunat, despre un palat fermecat,
Cu fete de împărat
Ce începe cu „a fost odată ca niciodată (...)” - 
așa de mult s-a întâmplat...

Nani, nani puișor
Mami este aici mereu,
Nani nani prințișor
Tu ești îngerașul meu.

Somn ușor, Dominic,
Micuțul meu voinic!

sâmbătă, 22 iulie 2017

PLOAIA


Pic... pic... câte un strop alină inima mirată,
Ca o boare dulce de vară, din luna lui iulie,
Norii grăbiți se unesc, se despart și se mai ceartă
Apoi se împacă duioși spre asfințit...

Din ce în ce mai puternic plouă direct în sufletul meu,
Cu stropi mari de iubire mângâietoare;
Plouă furtunos, așa cum mi-a plăcut mereu,
Sub cerul plin de tunete și fulgere găsind alinare.

Și plouă și plouă... fără oprire,
Stau întinsă în iarbă, cu privirea pierdută-n orizonturi;
Văd și simt totul ca printr-un vis -
Unul acela din care nu vreau sa mă mai trezesc
Dorindu-mi să cred ca eu sunt cea care a decis...

Norii au hotărât să se despartă,
Să-şi vadă fiecare de drum mergând spre alte zări...
Încă mai picură printre culori de curcubeu
Când stau întinsă și mă întreb: ce-o mai fi și în sufletul meu...?

Deși la prima vedere ar părea o poezie tristă, nu este nicidecum așa. E adevărat că eram puțin răvășită sentimental din cauza norilor grei și negri de deasupra capului, dar, în același timp, trăiam un sentiment plăcut, de izolare și vorbire cu sinele, așa cum se întâmplă adesea când plouă. Ba mai mult, ca să înlătur orice urmă de discomfort creat în urma întunecimii timpurii de afară, mi-am imaginat că fiecare strop de ploaie mă umple cu iubire.

Sursa foto: https://scorpio72.files.wordpress.com/2015/08/fmi-economia-a-crescut-dar-romania-trebuie-sa-se-pregateasca-de-furtuna.jpg