luni, 18 februarie 2019

ZIUA DE AZI, O NOUĂ ZI


Cât de nouă să fie ea, când eu simt că ar fi o alta, pe care am trăit-o? Și cum să fie așa, dacă ceea ce am acum, nu am avut și altă dată?
Cât e real din ceea ce trăiesc și cât e închipuire? Și dacă visez cumva, cine mă trezește? Îmi răspund: eu, pentru ca e cazul. E timpul să mă trezesc și să îmi continui treburile, acelea care contează. Nu e loc pentru amânare la infinit, ci pur și simplu e Timpul măcar să încep să mă gândesc la o altă perspectivă și să mi-o apropii atât de mult de ochii mintii, încât să încep să cred în ea mai mult ca în ziua ce a trecut. E timpul, da, să privesc lumea ceva mai altfel și eu să contez mai mult decât am contat până acum. Mult mai mult.
Acesta este un început minunat. Ar fi fost trist să nu învăț nimic din experiențele de până acum și din trăirile mai mult sau mai puțin fericite ale celor din jurul meu. Recent am revăzut un om optimist, cam încercat în ultima vreme, e drept, dar cu același zâmbet frumos pe buze. Acel om e o "ea", bineînțeles, și dacă acum citește acest articol sunt sigură că știe și simte că mă refer la întâlnirea noastră - scurtă, dar cu o învățătură mare pentru mine.
Și atunci când e greu, e cu o morală, e cu o misiune aparte. Anumite lucruri nu ar fi sau nu s-ar schimba în bine, dacă nu ar fi atât de greu la un moment dat când viata ne încearcă sau noi ne testăm puterile. 
Așa am decis să îmi ofer și eu din când în când câte un mic repaus, în care să mă gândesc doar la mine. E scurtă ziua, știu, e timpul comprimat, dar totul e cumva o eternitate... Atunci când îți dorești și crezi și te rogi din suflet, se găsesc soluții, fie prin alții, fie vin ele din locuri inexplicabile încă pentru minte. 
Să aveți o zi minunată! 

sâmbătă, 9 februarie 2019

A FOST ODATĂ...


Ca niciodată și pentru totdeauna. 
Este vorba despre o poveste cât se poate de reală, țesută cu și din iubire, legată pentru veșnicie de realitatea vieții noastre pe pământ și dincolo de el, acolo departe, și totuși, atât de aproape...
Este basmul real și minunat al primei respirații dulci și parcă nepămantene a unui prunc nou-născut, pe care am simțit-o în nări, apoi cum îmi străbate tot corpul și îl electrizează. 
De atunci, sunt îndrăgostită iremediabil și fără drept de apel, pentru totdeauna și în eternitate.
Este acel sentiment pe care m-aș bucura să cred că îl simte orice mamă. MAMA, mai exact. Un cuvânt unic pentru fiecare copil, un termen care o indică pe cea care i-a respectat decizia de a se naște. Apoi mama devine mami. Un alint de care urechile mele nu se mai satură... 
Îmi doresc ca fiecare mamă să simtă acel suflu de care aminteam mai sus, și să se bucure de el așa cum s-a întâmplat în ceea ce mă privește.
Din acel moment, am asistat cu ochii deschiși la metamorfoza mea. Dumnezeu îmi e martor că, deși par a fi aceeași, sunt cu totul una nouă, sau sunt ceea ce am fost cândva, departe de tot în timp, și am redevenit odată cu el, cu copilul meu.
Au trecut aproape doi ani de atunci, și parcă a fost ieri și totuși... Dimineața aceea îmi e mai vie în creier și în suflet ca oricând, pentru că e o filă deosebit de importantă a jurnalului meu, jurnalul vieții mele.
Stăm și acum îmbrățișați și doarme, călătorește prin vis, departe, unde totul e minunat. Eu n-am nevoie să dorm. Somnul lui adânc și respirația lui caldă și dulce îmi gâdilă din nou nările și îmi înviorează corpul și astfel îmi aduc Paradisul pe pământ - aici, în acest pat, în care el doarme și eu visez cu ochii deschiși...