ABIS NESFÂRȘIT

E acel moment de liniște deplină
În care pot fi cu mine,
Iar îngerii intră pe fereastră, 
Pentru a dormi lângă mine,
În timp ce le vorbesc,
Cu ochii închiși, prin șoapte,

Fiind una cu totul din jurul meu,
Cu natura și iubirea - liniștea
Spartă de tălpile goale 
ce se scaldă-n râu,
Pășind alene, printre pietre: 
Eu, noaptea, peștii 
Și secvențele dintr-un film,
Prinse, pesemne, în fantasme
Ale propriei minți...

Ah, de-ar știi iarba
Ce firesc strălucește în lumina lunii!
Și de-ar cunoaște zbuciumul necontenit,
Când o clipă-mi pare cât o viață,
Ori întreaga viață îmi devine o clipă!
Ce știi tu, ce simt eu
E o mare, mare, enigmă...

Apoi inima își reglează ritmul vital, 
Învingătoare, din nou, peste opreliști –
Astfel că o respirație nouă mă poartă
Printr-un salt măreț spre nemurire,
Gustând doar puțin din abisul nesfârșit,
Atât cât să-mi ajungă într-o privire,
Când îmi plimb degetele pe gura
unui pahar cu vin.

Sursa foto: https://salcutawine.md/cum-sa-bei-vin-ca-un-profesionist/

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 2-3/2024 

Și în încheiere, o piesă minunată, pe care o prefer în varianta aceasta:

ÎNCEPUT DE SEARĂ

 

Mi-am destăinuit adesea foii de hârtie
Gândurile toate din minte,
Create voit, 

dar și pe acelea pe care le alung
Și înapoi îmi vin,
Sentimentele unor tărâmuri opace,
Sedimentate în suflet, precum stâncile
Ce apasă pe-un destin.

De-ar fi să le adun pe acelea grele,
Să le caut, să le chem
Și să le strâng de prin hârtoapele
Prin care le-am pitit chiar eu,
În larg, departe și pe sub nisipul mării,
Ar fi atât de multe,
Încât aș putea crea o mică lume
Din zbucium.

Sunt eu imperfectă,
În acest perfect în care plutesc?
M-am întrebat adesea,
Când buzele-mi amorțesc.

Ab contrario, 
dacă ar fi să îl descopun
Aș fi tot o parte perfectă,
Din al său întreg,
Ce se zbate doar, 
în presupusul complicat -
Căci cursul vieții e atât de simplu
Și se întâmplă atât de firesc, 
precum acest ciudat început de seară,
Ce apare doar de nicăieri 
și nu-și cere voie, pe mai departe,
Noaptea s-o iubească.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 2-3/2024 

Îmi place piesa asta. Chiar ... mă duce departe.  

OCHI MULT PREA ÎNCHIȘI

 

Te-ai gândit, oare, cum ar fi
Ca luna să orbească?
Ca stelele să-nțepenească,
În a lor mișcare,
Sau furtuna, să amuțească -
În zbuciumul nefiresc al ierbii, 
în lipsă de vânt?

Degeaba îți promiți un poate,
Când inima abia îți bate,
Printre troienele ignoranței,
Forțând talerul balanței
Spre acea parte în care e simplu
Să nu te cunoști,
Să nu recunoști.

Ești surd, deopotrivă,
La sufletul ce ți se plimbă-n gol,
Așa cum se rostogolesc și pietrele,
Pe fundul apelor,
Smucite de torent,
Fără mângâierea oamenilor,
Grăbiți prin viață,
stăpâni pe aparent.

Când imaginea de sticlă
Se sparge-n mii de bucăți,
Realizezi, fără să înțelegi,
Că doare ceva tare,
În drumul ce-l parcurgi,
să te tot cauți,
să te tot culegi.

Te-ai gândit, oare,
La orbirea lunii?
De și-ar întoarce, pur și simplu,
Veghea de la tine?
Cum ți-ar mai fi noaptea,
Cum ți s-ar părea cerul,
Fără ea,
Privindu-l cu ochii aceia triști,
Ochi mult prea închiși? 

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/%C3%AEncheietura-om-de-zapada-juc%C4%83rie-1893587/ 

ALIFIE

 

Razele de lumină
Îmi sunt pentru suflet alifie,
Anticipând trăirea,
Prin tăcerea și mai apoi cuvântul
Ce va fi, să fie pentru mine.
 
Doare, desigur, când percepem
În toată această nebunie,
Că e prea multă nevorbire
A oamenilor, în omenire –
Ce să fie, oare, de vină,
De această criză acută de iubire?
 
Totuși, lumina aceea dulce,
A fost mereu în mine;
Ea-mi arată calea, din a ei tăcere –
De ce n-aș zâmbi
Și de ce n-aș iubi, fără așteptări,
Când totul e armonios primit,
Așezat peste sufletul meu,
Doar pentru a-mi crea libertatea
În sublim?
 
Astfel, în a mea așteptare,
În care m-am acomodat
chiar și cu lipsa ta,
Adâncul nopții îmi surprinde
Surâsul din colții gurii, citind...

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 2-3/2024

HAEVN - Other side of sea (Symphonic tales): 

IN SOLIDUM

 

Bună seara! Tot ce nu știai
Stă în fața ta,
Cu spatele lipit de perdea,
Astfel încât cunoașterea
A ceea ce vrei să știi despre ea
Să capete un contur strălucit
În bătaia lunii.
 
Proiecția inimii tale
Calcă sfioasă, desculță prin noroi
Și aleargă, râzând, prin ploaie,
Sărind în băltoace,
Chemând păsările să-i fie alături,
În chicotitul vesel;
 
Iar monologul sub cerul nopții
Și sub stelele ce-l împodobesc,
E o scenă firească
Pentru un suflet-tornadă,
Ce doar în iubire se scaldă,
Prețuind-o doar pe ea,
Din lumea toată.
 
Acum că ai aflat
Și de închizi ochii,
Să auzi doar: Bună seara!
Două cuvinte șoptite,
De vocea pe care o duci în visele tale,
de lume pitite.
 
S-a aprins totul, în amurg,
În noi doi și al nopții legământ,
Rămânând din nou semințele
Din care iubirea își va țese un nou veșmânt –
De care răspundem amândoi,
Fiind acum pe acest pământ.

Sursa foto:  https://ro.pinterest.com/pin/250372060512652516/ 

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 2-3/2024

MOMENTE

 

Azi am luat o pauză de la lume,
Să petrec timp numai cu mine;
Azi m-au dus pașii, nerăbdători 
Sub colțul din cer unde soarele apune
Și acolo, sub lumina lui sângerie, 
Mi-am rostit cu glas tare dorințele,
Să se prindă, în cunună,
Într-a serii sclipire.

După ziua de azi, am intrat în alt azi,
Simplu, cu zâmbetul pe chip 
Și sufletul deschis ividu-se 

din pieptul cu care tai aerul
În galop, chiuind cu veselie,
Pentru că, așa cum sunt acum,
Îmi e atât de bine! 

 
Ce-ar fi ca în toate clipele, 
Să trăiesc tot în azi, în energia de acum
În această lume - ca o corabie și totuși,

desprinsă din ea, prin acora ce mă ține 
În altă zi de azi, din care pot privi
Ziua și noaptea, în vals,
Cu aștri celești, împreunați
Și cu toată suflarea, adunată 
În același timp și în aceeași viață?

E acel moment în care sâcâi Universul 
cu multe întrebări: ce e timpul? Îmi spui?
Dar ce e viața, de acum?
Ce rol avem noi, oamenii, pe acest pământ?

Dar ce e acest pământ? 

El tace o vreme, apoi îmi arată, 
În diverse momente, răspuns după răspuns,
Timp după timp, și viață după viață,
Înțelepciune doar să am,
Pentru a putea pricepe.

De aceea simt nevoia, uneori, 
Să-mi iau pauză de la lume - 
Pentru a-mi afunda sufletul
în astfel de momente. 

Sursa foto: https://www.litoralulromanesc.ro/epava.htm 

Cadoul muzical de azi:

LIBERTATE

 

Când cu ochii privesc văzduhul,
Urmărind norii, în dansul lor hipnotizant,
Un pescăruș, apărut de nicăieri,
Își fâlfâie mândru aripile - 
Oprindu-se galeș, preț de două clipe,
Între cer și pământ, 
deasupra mea.

Înconjurată de garduri înalte,
Ce-mi marchează "proprietatea",
Îmi spun, admirând înaripata:
Ce vedere spectaculoasă,
Ce creație minunată ești!
Continuă-ți drumul liber, 
Să nu te oprești! 

Mai presus de orice opulentă zidire,
Care tot rol de îngrădire are,
E cerul liber, 

aerul curat ce scaldă plămânii

și vindecă boala omenirii,
Apa ce curge fără voia lumii 
Și iarba verde și grasă, 
Ce crește singură din pământul
pe care nu-l vom căra cu noi în spate,
Atunci când va bate orologiul
Să mergem în cealaltă parte.

Ei bine, pescărușul mării, 
rătăcit, pare-se prin noile vremuri,
Are încredere în forța proprie și zboară,
Departe, în zarea largă, 

în libertate,
Unde nu există moarte;

Mai rămân o vreme înțepenită,
Privindu-l - un punct mic acum, 
pe cerul senin.
Cât de sublim! Cât de sublim...

Sursa foto: https://apnd.ro/biodiversitate/pasari/larus-minutus-hydrocoloeus-minutus-pescarus-mic/ 

Una din piesele mele preferate, care parcă se potrivește cu libertatea din versurile de mai sus :) 

DELIR

 

la mamaia mea, prin jud. Călărași

Înainte de a închide ochii
Te rostesc pentru a-mi fi alături,
Să mă asigur că vei fi și în vis,
- deslușind ceea ce acum
Îmi e taină și controvers -
Precum o plută, prin abis.

Îmi alung din minte acel gând,
Năvalnic și apăsător, cu miros de pământ
Așezat în drumul spre câmpurile cosite;
În această direcție, întâmplător sau nu
Pășesc alene, observând în liniște
Păsările în zborul lor pereche...

De sub cer îmi scriu scrisorile
Cu penița scânteilor ce-mi ies din suflet,
Direct pe norii ce mă poartă-n valuri
Spre oceanul incomensurabil,
Navigând prin delir.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2024

DE-AR FI SĂ-MI FII TRĂIRE

 

În această noapte le-am cântat pietrelor;
Mi-am cântat dorul și lor m-am confesat -
Și astfel, strofele mi-au fost purtate,
prin undele nevăzute,
Spre inimile tuturor –
chiar și acelora ce nu m-au ascultat,
Când am vrut să mă fac auzită
Și le-am cântat...
 
Am continuat, pe note muzicale,
povestea în care aripile frânte
au crescut și s-au îndreptat,
îmbrăcându-se cu a soarelui lumină,
În haină de ghicitoare,
Așezată pe a cerului boltă senină
În care ochii tăi să se reflecte
și să se piardă-n adâncime;
 
Iar ei, împreună cu cerul, soarele,
Cu bătăile de aripi și cele nerostite
Rămân în taina acestui cântec, necântat
Și în a mea amintire,
Din această noapte, din această viață,
De-ar fi să-mi fii trăire.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/illustrations/fantezie-inger-pazitor-%C3%AEnger-3313964/

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2024

MĂTASEA PICTATĂ

Am trecut din azi, în nelimitat,
Prin portalul pe care l-am creat
Din țesutul fin ce-l țin în palmă,
Pictându-l în albastru-cenușă,
Verde-smarald și cireașă amară.
 
Cărarea trecută de atâția pași
Ce au servit, în vreme, aceluiași suflet,
E altfel – poate mai mult decât era,
Cu al său parfum de mărgăritar
Și chiparoși, împodobiți cu chihlimbar.
 
Nu există nici zi, nici noapte,
Iar roua firavă ce dă strălucire ierbii
Este nectarul ce pe buze mi se așează,
Când îmi aplec capul, să ating pământul,
Tăcând și eu, tăcându-mi gândul.
 
Rămân în adorarea clipei ce mă-nvăluie
Și ce-mi topește, lent, taina din suflet –
Simțirea devenindu-mi certitudine,
Când mă îmbracă atingerea fină
A mătăsii pictată de umbra din lumină.

Sursa foto: https://ro.pinterest.com/pin/lin-chingche2016-watercolor-3828cm--690387817890991807/

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2024

TRANSCENDENȚĂ

 

Pe atunci, când noi ne eram,
Și când tu erai
la unison cu bătaia inimii mele,
ai ales să-mi mai rămâi -
Cât să te mai văd o dată,
Prin ochii mei căprui.
 
De atunci ne trăim timpul
În propria visare -
Tu fiind prins și în a mea
Și-n lumile prin care trec,
Doar pentru că am ales
să le trecem, îți mai amintești?
 
Așadar, pe atunci, când noi ne eram
Și inimile noastre băteau la unison,
ai ales să-mi mai rămâi -
Cât să te mai văd o dată
Prin ochii mei, de orice culoare,
Și să te țin în ei cât ține nesfârșitul:
În eternitate...

Sursa foto: https://autoeducare.ro/lucrul-cu-umbra-lectura-obligatorie

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2024

PRIN CEAȚA NOASTRĂ

Ce rămâne din ceea ce știai,
Când ceața groasă se ridică?
Cine sunt? Tu cine ești, de mă privești?
Te întrebi, poate și tu,
Contopit cu neliniștea din oglindă.
 
Mă apropii de tine. Cu mersul drept,
Zăresc luna, muza ta,
Prin plasa aproape opacă;
Ea e o lună, din cele câte sunt,
Acaparată de nori,
Într-un dans hipnotizant
Oprit brusc, pe un sunet acut.
 
Și te văd, da, în acest peisaj,
Arătându-te stingher,
Prividu-mă din lumea ta,
În capriciosul meu anotimp,
În care arunc ceea ce simt,
În circularul Timp.
 
Liniștea străzii
E spartă de acorduri de vioară,
Provocându-mi sufletul
Să-mi cânte în prag de seară:
Să-mi rămâi, te rog,
Când ceața groasă se ridică;
Căci tu ești eu,
Privește-mă bine în oglindă...

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 12/2023

Sursa foto: https://pixnio.com/ro/peisaje/amurg-zori/lemn-padure-soare-ceata-cerul-lunca-iarba-peisaj