ROZE

 

Cei mai frumoși timpi
Stau suspendați de-o funie,
Ce-mi trece prin inimă
Și se înalță departe,
Legându-mă prin nod de cerurile
Ce mi se coboară prin ochi
Înapoi în cord.
 
Petalele roze îmi sunt muze și
Mi-au bătătorit gândurile,
Forțându-le să iasă din negare,
Atunci când țes cuvinte
Pe care nici eu nu le mai cred;
Prin urmare, înșir altele,
Pe care mi le ridic în palme
Și le respir prin plămâni
Fără să le rostesc,
Când buzele-mi amuțesc.
 
Scânteie dragă, în zilele senine,
mi-ai așezat inima pe hârtie,
iar în nopțile adânci,
mi-ai fost vis furtunos
de care n-am mai știut
în zorii dimineților reci,
Pe suflet apăsându-mi enigma
A ceea ce lipsește azi,
Din ceea ce am fost.
 
Imagini feerice îmi trec prin minte,
Cu gândul la rozele perfect arcuite
Și tulburător de catifelate,
Ce și-au croit prin al meu suflet
O prea adâncă cărare...

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 12/2023

ÎN PARALEL

Când se așează tăcerea aceea ce îngheață,
Ego-ul adulmecă amintirile-n pustiu,
Precum haita de lupi, o căprioară speriată –
Iar secundele, frustrate de micimea lor,
refuză să stea la taifas cu orele,
Căci trăim suspendați în inconștient,
Levitând prin răgazul abundent.
 
Îmi mut privirea de aici,
din locul în care mi-am înfipt picioarele,
Spre filmul proiectat dinainte de a mă naște,
Căutând să-mi reamintesc și a pricepe
Legăturile mele, dinainte de această vreme.
 
Stropii de ploaie îmi trezesc adesea
Sentimentul că suntem contopiți într-un tot,
Absobiți atât de firesc în ciclul perfect -
Eu sunt în film, iar tu, în secvențele din el,
Aduși față în față, în paralel,
Într-o perpetuă transformare,
Și o lentă deplasare,
În a Creației dilatare.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 12/2023.

CINE EȘTI

De ar fi să-mbrac enigma,

I-aș țese o rochie diafană, gri;
Și i-aș decora pieptul cu flori din dantelă,
Precum ochii aceia, azurii;
Și aș îndemna-o să calce desculță
Pe covorul toamnei aurii,
Să simtă pacea pământului,
Într-un amurg liliachiu.
 

Iar ea, enigma, silențioasă în purtare,
Tace doar și oftează, din când în când,
Îngenuncheată de magia revederii
Cu râul ce-i cântă dulce în surdină,
În serile cu gânduri magice și neîngrădite,
Pe care le cunosc doar florile de câmp.
 

O rață se ridică-n zbor deasupra apei,
Ducându-și pe aripi visele și dorurile toate;
Iar eu, desculță, într-o rochie gri,
Cu flori din dantelă, azurii,
Te inspir, cu toată voința mea, toamnă -
și nu mă mai întreb cine sunt;
Îmi încredințez doar trăirile
în uniunea celor trei degete
De la mâna dreaptă.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 11/2023

Sursa foto: prietena mea, Ioana Hintea. O frântură din Italia, văzută prin ochii ei - să-mi mai aline din dorul de ea.

RESPIR

 

Cândva, am uitat să trec aerul prin mine.
Lupta cu demonii interiori, de azi câștigată,
Fantasmele atârnate prin unghere,
De-a lungul anilor, de-a lungul vremii,
Peste suflul meu sedimentate toate,
 
Dintr-un anumit azi, respir.
Adierea dulce din plămânii mei,
Îmi liniștește pulsul, să nu mai alerge
Lovindu-mi pereții din vene
Și mai departe, în gânduri.
 
Azi, respir și e atât de bine!
Rămâi, strălucire, deasupră-mi
Și ghidează-mi pașii prin bezna minții;
Pătrunde în mine și caută scânteia numită suflet,
Ridicând-o, limpezindu-mi lumina din privire,
 
Căci chipul acela reflectat în oglindă -
E muza mea ce mă invită să respir
Și îmi e atât de bine,
Ascultând bătăile inimii din al său piept,
Amintindu-mi, delicat, de a noastră nemurire...

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 11/2023

Și aceasta, tot pe placul sufletului meu:

PHOENIX

 

Pământul pe care calc, dezmorțită din vis,
A fost modelat din iubire nemărginită,
Creat în oglinda a ceea ce azi îmi e interzis,
Prin inima ce-mi bate-n piept neobosită.
 
Cu brațele îmi strâng, simbolic, sufletul,
Iubindu-i curajul de a-mi mai rămâne,
Împreunați, într-un firav veșmânt de lut -
Îngrădindu-i eternitatea, în timpuri efemere.
 
Cred în mine! îmi spun apăsat,
Căci mi-am deschis aripile când a trebuit să sar
Și-am pipăit necunoscutul în întuneric,
luminându-l cu iubirea mea, știind că-l merit.
 
Apoi mi-am adunat rămășitele împrăștiate,
Din Tine luându-mi înțelepciune și putere,
Să plutesc prin viață într-un zbor mistic
Și să-mi scriu numele pe cer, cu stele.
 
Dorințele confuze îmi răscolesc ego-ul
Tulburat, poate, de atingeri de muze;
Mă tot vindec, vers după vers, zâmbind și
Simțind că sunt peste ce cuprind cu ochii,
Chiar și pe acest pământ fiind.
 
Lumea aceasta e doar un alt loc
Pe care l-am ales să te iubesc.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 11/2023