ROZE

 

Cei mai frumoși timpi
Stau suspendați de-o funie,
Ce-mi trece prin inimă
Și se înalță departe,
Legându-mă prin nod de cerurile
Ce mi se coboară prin ochi
Înapoi în cord.
 
Petalele roze îmi sunt muze și
Mi-au bătătorit gândurile,
Forțându-le să iasă din negare,
Atunci când țes cuvinte
Pe care nici eu nu le mai cred;
Prin urmare, înșir altele,
Pe care mi le ridic în palme
Și le respir prin plămâni
Fără să le rostesc,
Când buzele-mi amuțesc.
 
Scânteie dragă, în zilele senine,
mi-ai așezat inima pe hârtie,
iar în nopțile adânci,
mi-ai fost vis furtunos
de care n-am mai știut
în zorii dimineților reci,
Pe suflet apăsându-mi enigma
A ceea ce lipsește azi,
Din ceea ce am fost.
 
Imagini feerice îmi trec prin minte,
Cu gândul la rozele perfect arcuite
Și tulburător de catifelate,
Ce și-au croit prin al meu suflet
O prea adâncă cărare...

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 12/2023