M-așez, încet, pe podeaua veche,
Astfel încât să nu trezesc fluturii de prin perdele
Și contemplez, văzând scena tăcută,
Pe care am spus până acum atât de multe,
Auzite de întregul univers,
Pentru ca, mai apoi,
Să le traducă pentru urechile tale,
Vers cu vers...
Dar absorbite de un tu nepregătit,
Slovele mi-au ajuns cenușă pe buzele tale,
Purtată de noapte, prin prima adiere de vânt,
Înapoi spre sufletul meu,
În cuvinte sfărâmate.
Îmbrăcând o rochie roșie, cu cordon în talie,
Intervin, din acest punct, cu alt rol în care
mușcându-mi buzele, de încruntare,
desenez cu cenușa propriilor gânduri
Un nou contur al unui peisaj
Pe care vreau să mi-l tatuez în minte,
Prin cuvinte.
Încep să fredonez un cântec,
Ce răsună vesel în încăperea goală;
Sunt singură pe scenă, iar timpul îmi aparține,
Formând valuri de piedici
În spațiul prea lin spre tine.
Descopăr ferestrele din două piruete –
Să mă vadă luna și să-mi apropii stelele
În palmele ce găzduiesc fluturii,
Pentru câteva minunate clipe.
Într-un vechi amfiteatru nu ești, de fapt,
Niciodată singur:
Ești tu, cu tine, cu propriile fantasme
Pentru care stă-n loc și el, timpul.
Astfel încât să nu trezesc fluturii de prin perdele
Și contemplez, văzând scena tăcută,
Pe care am spus până acum atât de multe,
Auzite de întregul univers,
Pentru ca, mai apoi,
Să le traducă pentru urechile tale,
Vers cu vers...
Dar absorbite de un tu nepregătit,
Slovele mi-au ajuns cenușă pe buzele tale,
Purtată de noapte, prin prima adiere de vânt,
Înapoi spre sufletul meu,
În cuvinte sfărâmate.
Îmbrăcând o rochie roșie, cu cordon în talie,
Intervin, din acest punct, cu alt rol în care
mușcându-mi buzele, de încruntare,
desenez cu cenușa propriilor gânduri
Un nou contur al unui peisaj
Pe care vreau să mi-l tatuez în minte,
Prin cuvinte.
Încep să fredonez un cântec,
Ce răsună vesel în încăperea goală;
Sunt singură pe scenă, iar timpul îmi aparține,
Formând valuri de piedici
În spațiul prea lin spre tine.
Descopăr ferestrele din două piruete –
Să mă vadă luna și să-mi apropii stelele
În palmele ce găzduiesc fluturii,
Pentru câteva minunate clipe.
Într-un vechi amfiteatru nu ești, de fapt,
Niciodată singur:
Ești tu, cu tine, cu propriile fantasme
Pentru care stă-n loc și el, timpul.
Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 8/2023
