Nota finală ce marchează începutul
este decizia de a spune da unei noi
provocări.
O nouă viață își continuă traseul prin școlile pe care, firesc, trebuie să le parcurgi.
Primul plânset, însoțit de prima respirație. Plămânii tăi și-au reluat activitatea.
Primele lacrimi de bucurie ale celor ce te așteaptă, contopite cu lacrimile tale, pentru că ai uitat de ce se întâmplă totul și ce faci aici. Până te obișnuiești cu aici și uiți complet totul, te încearcă un sentiment ciudat de singurătate și de neintegrare.
Primul zâmbet, primii dinți, primii pași. De-ai știi cât sunt de bătătorite tălpile tale, deși par atât de crude și de pufoase!
Începutul. Urmezi școlile pământului, crești. Suferi, iubești, te pierzi, suferi, iubești, zâmbești, cauți. Te căsătorești, îți împărți trupul și tot ceea ce ai cu un alt suflet, venit pentru propriul său traseu.Rostiți aceeași rugăciune și o simțiți diferit. Se aude și se împlinește altfel.
Dar sunteți împreună, pentru că ați descoperit taina acordului de voință - iubire și libertate: libertatea de a fi și de a nu reteza aripi, doar pentru că pasul celuilalt este mai lent, sau mai rapid decât al tău.
Evoluția fiecăruia este diferită. A ta, a celuilalt suflet partener și a copiilor tăi - iată, deci, alte suflete curajoase care au ales să se alăture vouă. Din nou, primul plânset, prima respirație, lacrimile voastre. Apoi, fiecare își urmează calea.
Din când în când, vă prindeți de mână pentru că aveți nevoie, pentru un timp, să vă potriviți pașii în același ritm de dans. După care fiecare îl mărește sau îl încetinește, după cum îi este menirea.
Mai devreme sau mai târziu, fiecare dans cere o pauză: se oprește aici, pentru a fi continuat dincolo. Și acolo există parteneri care îți prind mâinile și îți dau încredere.
Și acolo există familie. Matcă.
Dar evoluția ta, ca și aici, este individuală.
Nu crea dependențe. Acestea anihilează autenticitatea. Mai devreme sau mai târziu, te scuturi oricum de ele, prin eliberare.
Doar că momentele acelea de pauză dor. Căci, pentru o vreme, te simți pierdut - degeaba muzica continuă, căci nu o mai auzi și i-ai pierdut ritmul.
Paradoxul este că în dansul vieții tale partener îți este mereu propriul suflet care te așteaptă, răbdător.
Simți pe limbă dulceața nebuniei de a dansa, când vrei tu, amețit de atâtea sentimente?
Acesta este dansul vieții.
O nouă viață își continuă traseul prin școlile pe care, firesc, trebuie să le parcurgi.
Primul plânset, însoțit de prima respirație. Plămânii tăi și-au reluat activitatea.
Primele lacrimi de bucurie ale celor ce te așteaptă, contopite cu lacrimile tale, pentru că ai uitat de ce se întâmplă totul și ce faci aici. Până te obișnuiești cu aici și uiți complet totul, te încearcă un sentiment ciudat de singurătate și de neintegrare.
Primul zâmbet, primii dinți, primii pași. De-ai știi cât sunt de bătătorite tălpile tale, deși par atât de crude și de pufoase!
Începutul. Urmezi școlile pământului, crești. Suferi, iubești, te pierzi, suferi, iubești, zâmbești, cauți. Te căsătorești, îți împărți trupul și tot ceea ce ai cu un alt suflet, venit pentru propriul său traseu.Rostiți aceeași rugăciune și o simțiți diferit. Se aude și se împlinește altfel.
Dar sunteți împreună, pentru că ați descoperit taina acordului de voință - iubire și libertate: libertatea de a fi și de a nu reteza aripi, doar pentru că pasul celuilalt este mai lent, sau mai rapid decât al tău.
Evoluția fiecăruia este diferită. A ta, a celuilalt suflet partener și a copiilor tăi - iată, deci, alte suflete curajoase care au ales să se alăture vouă. Din nou, primul plânset, prima respirație, lacrimile voastre. Apoi, fiecare își urmează calea.
Din când în când, vă prindeți de mână pentru că aveți nevoie, pentru un timp, să vă potriviți pașii în același ritm de dans. După care fiecare îl mărește sau îl încetinește, după cum îi este menirea.
Mai devreme sau mai târziu, fiecare dans cere o pauză: se oprește aici, pentru a fi continuat dincolo. Și acolo există parteneri care îți prind mâinile și îți dau încredere.
Și acolo există familie. Matcă.
Dar evoluția ta, ca și aici, este individuală.
Nu crea dependențe. Acestea anihilează autenticitatea. Mai devreme sau mai târziu, te scuturi oricum de ele, prin eliberare.
Doar că momentele acelea de pauză dor. Căci, pentru o vreme, te simți pierdut - degeaba muzica continuă, căci nu o mai auzi și i-ai pierdut ritmul.
Paradoxul este că în dansul vieții tale partener îți este mereu propriul suflet care te așteaptă, răbdător.
Simți pe limbă dulceața nebuniei de a dansa, când vrei tu, amețit de atâtea sentimente?
Acesta este dansul vieții.
Articol publicat în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 4/2023.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu