Ciudata zi trecuse și-am pășit sfioasă în noapte
Cu sentimentul că mă mulez în ea
Precum o rochie cu spatele gol, de catifea,
Dar ce să vezi...
Suflul acela îmi răcea tălpile mai tare decât vântul,
Când mi-am proptit capul în pietre
Doar să le zâmbesc stelelor.
Răsfoiesc în imagini clipele de-acum
În care luna îmi zâmbește altfel, căci
Mă privește cu susul în jos și ciudat e că,
spre deosebire de altă dată
Ea este la fel, dar eu prind între degete pământul
Și nu cerul, ca odinioară.
Câți luceferi or fi acum în multiversuri
Și câți mă privesc, oare, din sensuri diferite,
când eu contemplez spre unul singur -
Cel ce se mișcă pe cerul de acum,
întins sub ochii mei,
Și atât de aproape de mine, totuși,
Încât respirația pot să-i ascult?
Libertatea acestei nopți miroase a tămâie
Și muzică îi este sunetul bătăilor de aripi
Ale unor lebede încântătoare,
ce se oglindesc în iazul
Pe care îl creează sufletul meu neobosit,
Însetat de a strânge la piept adevărul din miraje -
Curios suflet de artist!
În colțul gurii zâmbet îți răsare
Și privirea îți rămâne fixă, goală în aparență
Când ego-ul țese, fără oprire, cuvinte amare
Din dulceața ce rămâne zăvorâtă în a ta esență.
Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean nr. 1/2023.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu