LUI ȘAPTE

 

I.
Bobocul trandafirului galben se desface
Încet, dar lacom de lumină,
Pe care o aspiră prin petale,
până în amintirea cea mai adâncă,
din rădăcina ce-i susține finețea...
Contemplez în fața acestei imagini -
mai bine de câteva ore -
Cu barbia-ntre palme,
iubind fragilitatea ce-o animă.

Măsor timpul în alt mod,
prin propria poveste
Și iată că, peste câteva bătăi de inimă,
Petalele lui se vor usca
și vor cădea-ntr-ale mele palme,
Iar eu îl voi privi cu toată iubirea
pe care i-o poartă al meu suflet,
Mângâind coloritul fragil
de-acum mie încredințat,
Cu tot trecutul lui,
de-al său ego uitat.

II.
Pentru o vreme n-am mai știut să scriu;
S-au îngălbenit și filele cărții lasată pe servantă -
Oare câți ani omenești trecut-au peste ea?
Miroase a praf și a sete de liniște sub clar de lună,
A timp înțepenit,
blocat între pereți groși, cimentați
Și a poezie mută.

Din trecutul îndepărtat
îmi răspunzi că nu mă poți atinge
Căci de o vei face, îmi vei rupe aripile,
dinainte de a învăța să zbor,
Când eu îți cer abia în timpurile de acum
să îmi așezi privirea în Univers,
în brațele lui Antares, sau lângă Aldebaran,
Să te privesc prin prisma eternității
alunecând prin viața ta de sticlă,
aproape opacă.

Acum tu nu mă auzi, eu nu te văd -
Ce lume o fi și aceasta?
Fie văzduhul e cel ce pierde cuvintele prin timp,
Ori noi nu avem stare să ne așezăm puțin sub stele
Și să așteptăm ca luna să ne lumineze calea.
Respiră, îți spun. Hai, respiră-mă,
Ca mai apoi să ajung acolo, la inima ta,
Să-ți fiu oglindă, prin care să o privești
Și să înțelegi cât e de frumoasă.
 
III.
În secvența alăturată nouă,
Trandafirul meu își reunește petalele uscate
dintr-ale mele palme
Și îngălbenesc din nou,
mai viu ca niciodată
Se adună strâns,
unele într-altele astfel încat
să adăpostească o frumusețe fină, iubire vie,
Așezată între țepi și frunze
Al meu boboc de trandafir
ce mă inspiră în timp ce parcurg
Filele cărții divine
pe care o citesc de-acum.

Câte clipe trecut-au, oare,
de cand am întrerupt lectura
doar pentru a iubi?
Întreabă-mă de câte ori vrei,
pentru că aștept să îți răspund
Cu ochii strălucind
și un zâmbet larg pe buze,
Vindecat de toate timpurile
și din toate lumile,
Că miroase a viață și a sete de liniște
sub clar de lună,
A timp dilatat și a inimă ce zburdă,
Ce se aude, când cu putere bate,
Cât poate ea de tare,
Și-i cântă ode
Lui Șapte.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 1/2023.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/trandafir-biblie-carte-religios-697648/