sâmbătă, 12 august 2017

PENTRU PRIMA OARĂ, MAREA!


Nu se putea să fac excepție și sa nu povestesc „în gura mare” despre experiența primei noastre vacante în 3.
Pentru început,  trebuie să menționez că nu puțini au fost cei care m-au întrebat, mai în glumă, mai în serios, când au aflat că vom merge în vacanță: „Vaaaiii, dar nu e, oare, prea mic?”, sau „Vaaaiii, dar nu e, oare, prea devreme???”.
Ei bine, dragii mei, nu. Nici una, nici alta. Și de ce nu e așa,  răspunsul meu este foarte simplu: nu îmi este frică de copilul meu. Nici să stau între 8-10 ore în mașină cu el, în spate, să chicotim,  să râdem, să cântăm și să citim povești în timp ce soțul meu conduce, nu îmi e frică nici să merg cu el pe plajă și să mă adaptez condițiilor de acolo, nici să dorm cu el într-o cameră de hotel și nici să plec cu o jumătate de casă în portbagaj.
Atâta tot, că înainte cu o săptămână tot făceam liste cu ce trebuie să pun în bagaje și musai să nu le uit acasă. Și am întrebat-o pe pediatra lui Dominic dacă ar trebui să am ceva mai deosebit la mine, în afară de lucrurile obișnuite ale lui - și mi-a răspuns că da, loțiunea de corp cu factor ridicat de protecție. Este un copil sănătos și, dacă am nevoie de ceva, pot intra în prima farmacie de la mare.
În rest,  în ziua plecării, am eliberat tensiunea din mine să se duca în lumea larga și am pornit la drum.

Day 1. Ziua plecării:
Stabilisem cu soțul meu să pornim la drum pe la 4 am (teoretic aceea e singura trezire a lui bebe pentru lăpticul de noapte -care nu mai e chiar de noapte -). Ne-am bazat pe bebe, că ne dă deșteptarea, dar ce să vezi?
Am dormit buștean toți 3 până la 6 dimineața.  Era deja a nu știu câta oară când Dominic nu s-a trezit pentru lăptic.
Astfel, bagajele fiind făcute și dosite în mașină, am pornit la drum . Dominic și-a continuat somnul până pe la 8.30 - 9. Apoi am oprit pentru schimbarea de pampers și papa. Am stat vreo jumătate de oră bună să ne umplem plămânii cu aer proaspăt de munte apoi am pornit din nou la drum.
Pe la prânz i-am dat porția de suculet. Odată ce a împlinit 4 luni, am început sa îi dau suc de măr cu morcovi, piersică și portocală și etc.
Nu am oprit mașina pentru asta, ci ne-am descurcat din mers, având în vedere că eram deja pe Autostrada Soarelui și nu mai erau curbe care să ne incomodeze.
Cu alte cuvinte, după popasul de la munte, următoarea oprire a fost chiar la mare. Bebe a fost foarte cuminte în mașină, era foarte încântat că între mine și scoica lui erau maxim 10 cm și mă putea studia în voie. Nu știu cum sunt alți bebei, dar Dominic vrea să fie mereu băgat în seamă, să râdă și să i se povestească orice.

Am ajuns!!!
Ajunși în Mamaia, am avut noroc să ne putem caza mai repede, întrucât camera ne era pregătită. Știau că urma să venim cu un bebeluș și nu ne-au pus sa sprijinim pereții pe holuri.
Prin agenția noastră favorita, True Travel, anul acesta am reușit să ne rezervam vacanța la un hotel care ne-a fost recomandat a fi bun pentru o familie cu bebeluș - Zenith Hotel - fiind chiar pe plajă și, în general, un personal serios. Plus că zona  Mamaia Nord, e mai liniștită decât altele.

Prima baie
În ziua în care am ajuns, ne-am lăsat bagajele în cameră și cu strictul necesar am mers pe plajă. Pe perioada sejurului temperatura maxima a fost de 28 gr deci vremea a fost numai bună.
Noi, ăștia mari, am sărbătorit prima zi cu o baie în mare, iar bebe printr-un somn buuunnn de tot pe plajă.
Briza mării cred că l-a purtat prin cele mai frumoase basme în care apăreau și îngerașii lui favoriți,  căci altfel nu îmi explic cum de zâmbea atât de mult în timp ce dormea.

În general ...
Ne trezeam, luam micul dejun,  mergeam pe plaja maxim 3 ore, apoi ne întorceam în camera de hotel pt 2-3 ore de leneveală, apoi după masa mergeam iar vreo 2 ore pe plajă și seara ne-o încheiam cu plimbarea pe faleză și pe la magazine.
Cam așa ne-a aratat concediul. Cu Dominic am avut același program de masă și de somn ca și acasă, doar ca neavând de gătit și de făcut curat, am putut să ne ocupam non-stop de el și era încântat la maxim. Au fost și la mare nopți în care nu s-a trezit pentru lăptic. 
Tind să cred că odată cu creșterea lui se reglează deja încet toate. 
Oricum, nu am avut probleme în acest sens cu el nici la început. A fost și este un bebe ideal, care m-a lăsat să mă odihnesc mai bine decât atunci când eram gravida.

Dar nu ne-am oprit aici...
După concediul la mare, nu se putea să venim acasă fără un popas în Nicolae Balcescu,  Călărași. Mamaia mea. Stribunica lui Dominic. Casa cu amintiri dragi, ca o comoară care, cu cât devine mai prafuită din cauza trecerii anilor,  cu atât e mai prețioasă.

Nu pot să explic cât de fericiți au fost bunicii mei când l-au văzut pe bebe. La botez nu au putut veni din cauze medicale care s-au rezolvat între timp - deci pentru ei a fost prima întâlnire.
Am avut emoții când am văzut lacrimi de fericire în ochii bunicii mele, așteptându-l pe Domi la jumătatea drumului dintre casă și poartă. Mâinile acelea calde, care mi-au pregătit atâtea bunătăți în copilărie, îmi luau acum copilul în brațe. Uite așa au trecut anii... dar pentru mine parcă totul a stat în loc. Ochii ei sunt aceiași, la fel de luminoși. Mi-ar plăcea să îi spună și lui Dominic povestea cu Merghen și să îl mângâie pe spate, iar el să adoarmă după primele ei cuvinte așa cum se întâmpla cu mine. Finalul basmului l-am aflat abia cu ceva timp în urmă, când am publicat articolul Eu, Merghen și ai săi prieteni.
Aș vrea să îi iubească și el vocea așa cum o fac eu...

Sau ca el să aibă amintirile pe care le am în legătură cu tatăl meu,  memorii din copilăria îndepărtată,  când îmi citea la nesfârșit și iar și iar Fetița cu chibriturile. Nu știu dacă îmi plăcea mai mult modul în care rezona vocea lui cu această poveste tristă, sau chiar povestea în sine. I-am citit - o și eu de curând lui Domi și parcă nu e la fel 😀 Ceva nu sună la fel de bine. Mi s-a părut atât de tristă și de nepotrivită, ieșită așa, din gura mea...
Și în plus de asta, genul acesta de poveste îmi cădea bine numai pe canapeaua de la Râciu, în casa celeilalte bunici, si citita de aceeași voce.
Fiecare cu obiceiurile sale, știți cum e...

Revenind la concediu, noaptea petrecută la Călărași a fost deosebită. Am dormit cu bebe în pat (lucru care nu se prea întâmplă așa des noaptea, pentru că acasă are propriul pătuț, în propria cameră), și strângându-l în brațe, cufundată în vis, auzeam trenurile trecând prin fata casei, spulberând liniștea și concertul greierilor de sub fereastră. Parcă în ciuda tuturor adormeam și mai adânc ...
A doua zi dis-de-dimineață ne-am trezit și am împachetat din nou și din nou. Așa e cu bebele la drum. Multe lucruri și chiar nu te poți lipsi de nimic. În timpul în care eu mă învârteam prin casă printre bagaje, mămăița mea îmi pregătea un pachețel cu de-ale ei: "(...) uite niște roșiute, maică, din grădina mea și niște castraveciori; îți pun și un pic de leuștean pentru ciorbiță, și proaspăt și la borcan; uite și niște piersicuțe pentru ăla micu' și niște mere bune să îi faci suculeț din ele. Altceva îți mai pune mamaia, Andrei? (Așa mă alintă ea). Ah, era sa uit, dulceața ta preferată, aia de gutui. Îți pun vrei 3 borcănele, nu mai mult, ca să mai vi pe la mine în curând și atunci îți mai duci (...)". Și zâmbea pe sub ochelari...
Cu inima strânsă,  căci deja îmi era dor de ei -deși încă nu ieșisem pe poartă - ne-am luat rămas-bun și am pornit la drum spre casă, să nu prindem chiar cele mai mari călduri. Și totuși le-am prins, era și normal. Sunt multe ore de condus și era inevitabil. Ce am reușit să ocolim e aglomerația de pe Valea Prahovei, pentru că am venit prin Vălenii de Munte - Brașov  etc.
De data aceasta am oprit mai des, inclusiv la Sighișoara,  pentru că era foarte cald. Și pentru ca my big boy avea poftă de papanași.

Într-un final, am ajuns acasă și încă ne păstrăm zâmbetul pe buze după acest concediu, deși parcă a fost acum 100 de ani. 
Știți cufărul meu pe care scrie „Fragil. Amintiri”. Am mai scris despre el - l-am cules din Univers după ce am crescut și am lăsat copilăria în urma. Ei bine, în el am închis acum și acest prim concediu în 3. Amintiri frumoase pentru viață,  de care sa îmi aduc aminte cu drag și sa i le povestesc lui Dominic când va mai crește, arătându-i și poze, evident.

Vă salut cu drag! Băieții dorm și cred că ar fi cazul să le iau și eu exemplul. De mult n-am mai visat... nu știu care sa fie motivul. Fie că de la nașterea lui bebe trăiesc propriul vis și nu mai am nevoie de altele, fie pentru că dorm buștean și nu-mi mai aduc aminte de ele, dacă totuși visez ceva 😄.


                                                                      The end...

2 comentarii:

  1. Draga Andreea am citit si recitit minunata Ta povestioara de drumetie si am plins ,da bine citesti ca pling si acuma ca ,am privilegiul sa Te cunosc ,sa Va cunosc si sa Va admir minunata Ta Familie ,ce poate ,mai mult de cit ""poate"" un exemplu ptr multi -multi familii tineri si nu numai !!! Cite intelepciune aveti draga mea Tu si Sotul Tau minunat aratiind ce inseamna o adevarata Familie in zilele noastre ,unde nu o masina noua ,sau o excursie in strainatate,nu un job nou inseamna ""Totul"" ci FAMILIA,voi si cei din jurul Vostru ,rude sau prietenii adevarati ,de cei care poti baza oricind ,ca restul lucruriilor sint obiecte fara valoare ,iar cei iubiti in jurul vostru sint niste ingeri pazitori,diamante calite de VIATA !! Ingerul vostru Dominic este un cadou de la Bunul Dumnezeu,am asistat cu sotul meu la Sfinta Botezul ei am sarutat obrajiorii Ei,si in sufletul meu am Binecuvintat pe El si pe VOI ,de si sufletul meu lacrima,fiind si eu Bunica cu cei 5 nepoti minunati !! Stiu in sufletul meu ca nu degeaba ati avut curajul si taria de a petrece prima Voastra concediu in 3,si mai ales la Mare ,astfel parca soarele Va mingiiat mai calm si mai gingas ,delectiid cu apusul un zimbet batrinel trimitiind o raza mingiitoare catre VOI TOTI !! Iar VOI ati luat cu VOI acea RAZA de soare la scumpa Voastra Bunica(acum Strabunica ) si ati luminat zilele Batrinetii si parca ati dus un ""medicament "" de o valoare inestimabila pe DOMINIC !! Doamna Angela chiar este aceea Fiinta deosebita cine are timp si intelepciune de a povestii si de a asculta pe cei din jurul Dinsei ! Cu ochelarii ei lasati pe nas ,cu ochii ei de smarald,cu parul ei prins cochet intr-un coc de invidiat ,inconjurat de pisicile dragalase si de ratele una mai frumoasa de cit celalalt,vorbeste si povesteste si nimeni nu se plictiseste ,ba mai mult, ne incinta . Da Andreea draga ,vezi parca si pe mine m-ai furat la un drum spre Mare,am fost cu Voi ,am fost intre Voi ,si m-am simtit bine cu VOi !! Mersi scumpa mea ptr aceasta calatorie minunata in gind ,dar cu sufletul impacat de soarta Batrinetii mele !! Dumnezeu sa Va Binecuvinteze minunata Voastra Familie !!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, este adevărat, nimic nu e mai important decât familia și mai ales sentimentele ce leagă, unește și tine strânsă o familie.
    Nimic nu e mai prețioasă decât iubirea aceea reala, bazata pe adevăr și înțelepciune.
    E important sa avem sufletul deschis - acea parte din el neatinsa și păstrată intacta, pentru ca cei din jur sa ne simta asa cum suntem cu adevarat.
    Sa ne bucuram de ceea ce ni se oferă în fiecare zi, sa mulțumim pentru asta; și sa fiți mandra de anii pe care i-ați adunat și îi veți aduna în continuare. Sunteți o norocoasa cu nea Vio lângă dvs. și pentru faptul ca Dumnezeu va da șansa să fiți o bunica împlinită!
    Călătoria noastră a fost una și pentru suflețel. Cel puțin pentru mine sigur așa a fost. Am vrut sa ne ocupam timpul cu acțiuni constructive și care sa ne umple de sentimente frumoase... Ce puteam sa aleg? Clar, marea și mamaia Angela. :)
    Va mulțumim pentru cuvintele frumoase! Va îmbrățișam cu drag!

    RăspundețiȘtergere