În luna iubirii, oamenii cumpără și își dăruiesc obiecte. Comerțul este în floare și este mai aglomerat ca oricând pe străzi și în supermarket-uri. Inimioare, flori, ciocolată, maimuțoi de pluș și cine romantice. Love is in the air...
Pare atât de frumos! Păcat însă că, în multe din cuplurile aparent închegate, vraja ține numai până la miezul nopții; însă tu, cel care privești ecranul cu poza lor în care își afișează dinții perfecți și cadourile scumpe, nu bănuiești că, la scurt timp după postarea publică a momentului amoros, totul se transformă în comoditatea și indiferența de odinioară. Așa cum în urma Cenușăresei lui Walt Disney a rămas un pantof de cristal, pe care a doua zi prințul îl privea melancolic, având în minte chipul frumoasei cu care dansase și pe care și-o dorea de soață, la fel și persoanele din cuplurile nefericite își privesc cadourile de la a lor jumătate, ca pe niște suveniruri care atestă iubirea de o zi sau de o noapte.
Ce poate fi mai trist decât o relație de fațadă, superficială, și goală, pe când ușa casei se închide în urma protagoniștilor care dorm spate în spate și își trăiesc viețile aproape separat, cât e ziua de lungă, neștiind mai nimic unul de altul, cu excepția a 2-3 mesaje trimise de complezență?
De ce ar accepta cineva să trăiască într-un mediu atât de trist, să fie prins într-o relație toxică sau cam degeaba, încercând să amâne, pentru o perioadă de timp, ceva ce știe că oricum se va întâmpla?
Am încetat de mult să mai cred în așa-zisa perfecțiune în cuplu pe care mulți sunt dornici să si-o afișeze pe spațiul virtual sau când ies „în lume”. În rest, ce-o fi sub acoperișul și în sufletele lor, asta numai ei o știu...
Și atunci stau și mă întreb, ce-o fi mai dureros: singurătatea în doi sau nevoia de exprimare teatrală în fata familiilor lor și a prietenilor? În orice caz, combinația dintre cele două e cumplită.
Cu multe ocazii, înainte de a avea una, m-am întrebat ce înseamnă să ai propria familie, de a fi unul din stâlpii ei. Auzisem diverse păreri, de la oameni mai mult sau mai puțin fericiți, care nu s-au putut aduna într-atat încât să se bucure la maxim de fiecare clipă în care copilul lor creștea. Cele mai dese erau acelea că un copil te schimbă, că nu mai ai timp să faci nimic pentru tine, că totul roiește în jurul lui, iar tonul folosit în exprimare era unul melancolic (așa l-am perceput atunci).
Acum, trăind din plin întreaga experiență, susțin cuvintele de mai sus: da, un copil schimbă (în bine), timpul nu mai e doar al tău (ci îl împarți cu el, și e minunat), si așa e, totul roieste în jurul lui (pentru că e firesc să iubești și să nu vrei să te desprinzi nici o clipă de ceea ce iubești).
Am petrecut o zi de Valentine's Day americană, ca oricare altă zi din viața noastră, pentru că sentimentele frumoase pe care le avem în noi, le oferim zilnic, și nu doar o dată pe an, ci din clipă în clipă.
Și ca o româncă ce sunt, poate că voi deveni un pic mai siropoasă și poate că voi reciti pentru a mia oară Luceafărul lui Eminescu în 24 februarie. Apropo de asta, pentru cei care vor să citească ceva interesant despre Dragobete, aveți aici un link util: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dragobete. Personal, sunt fascinată de tradițiile noastre minunate, dar pe care, nu pricep de ce, ne place să le lăsăm uitării sau să stea mereu în urma unor alte obiceiuri pe care le preluăm de la alții. Or fi și acelea interesante, nu zic nu, dar nu pot să nu mă întreb retoric, câți cetățeni străini cumpără inimioare, flori și ciocolată pentru partener/ă în ziua de 24 februarie?
Că de-am fi așa de iubăreți cu toții, preluând tot ce mai bun și mai frumos unii de la alții, tind să cred că am transforma Pământul într-o lume a iubirii, ceea ce n-ar fi rău de loc...
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dragobete
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu