În bătaia lunii, părul auriu îți strălucește luminând
Drumul spre cel mai dulce năsuc din întreg Univers văzut și nevăzut
Sub care se adăpostesc buzele moi și mici ale corpului precum un vlăstar
Ce va crește în armonie cu natura care te îmbrățișează cu atâta drag...
Ochii tai scânteieaza din adâncuri mai profunde decât stelele,
Așa cum se văd ele, mici și jucăușe de pe Pământ,
Și citesc în ei multă iubire, dintr-aceea pură,
ce izvorăște direct din centrul sufletului tau fără de păcat
Căci măreț ai fost și în lumea din care ai venit,
Și, deși acum nu-ți amintești, în drumul tău, multe vei afla din ceea ce altmiteri știi.
Tresari în timp ce zbori pe aripile îngerilor
În visele eterne ale viețuirii,
Iar eu îți prind degetele într-a mea mână,
Pentru a știi că sunt aici și că te aștept,
Pentru când genele-ți vor mișca leneșe, arătându-mi iar
Comoara ce-o adăpostesc întreaga noapte, de-un albastru topaz.
Prea bine visez cu tine în brațe,
Cu mânuța ta pierdută în părul meu, la spate ,
Avându-ți chipul atât de aproape încât să-ți simt respirația cu aroma de inocență...
N-aș mai cere nimic altceva de la ceruri
Decât să ne iubim toți mereu și în infinit,
Purtând adevăr în suflet despre „de ce-ul”
pentru care ne aflăm acum aici
Împreună, de-a pururea, orice s-ar întâmpla
Protejat vei fi pe veci de iubirea mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu