M-am iscălit pe cerul plin cu nori -
Din care se ivesc lumini arzătoare, urmate de tunete și cântece de jale -
Căci am găsit și acolo un locuşor prin care să se audă chemarea sufletului meu
Mai ușor, mai lin, mai suav, într-o legătură ce ne alină
Pe mine, aici, jos, privind în sus, pierdută uneori
Și pe acel ceva acolo, sus, căutând să mă găsească printre nori.
Crivățul nopții îmi mângâie pielea și părul,
Făcând să mă străbată fiorii dulcei amintiri prin întregul corp,
Când soarele răsărea în orizontu-mi larg, sărutând marea,
dimineața pe la ora cinci
Arătându-se atât de frumos, de magic, încât nu-l puteam privi
Mai mult de câteva clipe, fără să-mi închid ochii
Și să respir adânc, departe de tot în mine, în cel mai ascuns sălaș
De unde să-mi scot tristețile, făcute pulbere
și peste valuri să le presar
Să le tot ducă, departe, în adâncuri,
Să le ascundă acolo și să le ademenească sirenele cu ale lor cânturi...
M-am iscălit pe strălucirea mării mele prea mult iubite
Să-mi mai cânte o odă, închinată îngerilor;
Nisipul să mă îmbrățișeze duios,
cu grijă, să nu mă doară când
Mângâierea lunii, care e atât de rece, asupra-mi se coboară
Într-a visului sărutare, spre a lumii mirare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu