N-am dispărut, ci am fost chiar aici; ba chiar mai aproape de omenire, oameni și normalitatea umană, decât mi-aș fi putut închipui. Atâta tot, că mi-am propus să ignor din când în când spațiul virtual care, cu voia mea, pentru că fac greşeala de a naviga prea mult și prea des prin ale sale ape, îmi răpește timp, iar timpul este deosebit de prețios... Să știți că nu strică să repetăm din când în când acest exercițiu, măcar pentru o zi - și vă asigur că sunt întreagă, deci se poate supraviețui și (re)folosind telefonul strict pentru a răspunde la apeluri și mesaje, dacă chiar e necesar.
Ei bine, scriu acest articol pentru a mă lăuda. 😉 Când va mai crește Dominic, poate îmi va lăsa el vreun comentariu sub articol, ceva de genul „Da, mami, a fost bun ce ai făcut”.
Până atunci însă, revin la propria laudă.
În toată perioada în care am fost „dispărută” mai ales de pe blog (nu am avut chef să scriu, și dacă nu am avut, am stat departe de prea multe cuvinte), am trecut la fapte și am profitat de fructele de sezon și mi-am pus la punct cămara la capitolul „dulcețuri aproape ca la mamaia” și „compoturi simple”, lăsând încă loc și de mai mult/e, în funcție de inspirația de moment, pe care o voi avea când voi pași din nou în piață și voi simți mirosul altor fructe. Dacă ele îmi vor atrage atenția, atunci mă pun iar pe treabă.
Având un copilaș care mănâncă de toate, normal că am început să mă gândesc (în principal) și la el în timp ce gospodăresc și încerc să îmi imaginez ce va prefera să încerce de pe rafturi, când va lega primele lui cuvințele.
Indicația clară pe care am primit-o a fost că, dacă vreau o dulceața bună, „legată” și care să stea mult timp fără să se strice, la 1 kg de fructe se pune 1 kg de zahăr. Și, ca sa fiu sigură că stă bine până la iarnă și poate și mai bine de atât, și pentru a-i oferi o aromă în plus, am adăugat și zeama de la o lămâie.
Prin urmare, tânara bătranică se laudă cu: dulceață de vișine, dulceață de cireșe și dulceață de caise. Vișinele și caisele le-am primit de la prietenii mei care au copăcei în curte, deci cu atât mai bine.
Desigur, nu am putut să fac totul deodată. Să nu uităm de Dominic cel activ, care are nevoie de atenție, cu toate că e un copil răbdător când vine vorba de bucătărie.
Seara, după ce îl culcam, spălam bine fructele, scoteam sâmburii din ele, așezam fructele în oala în care a doua zi urma să le pun la fiert și peste ele puneam kilogramul de zahar. Peste noapte le lăsam să „mediteze”, iar dimineața, după micul dejun al lui Dominic și plimbărica pe aer respirabil, începeam să fac dulceața. De câteva ori culegeam spuma de deasupra (aceea care e urâtă, maronie), apoi adăugam zeama de la o lămâie și lăsăm să fiarbă în continuare, culegând iar spuma de câteva ori. În general, am folosit 1 kg de fruct. Am preferat să fac dulceața în mai multe ture și să nu petrec mai mult de 2 ore lângă oala, pentru că nu dulceața îmi e prioritatea, ci copilul. De cele mai multe ori, el se juca singurel sau mai venea pe lângă mine la o poveste și m-a lăsat sa îmi duc treaba la bun sfârșit. Nu vroiam să fac asta în orele lui de somn pentru că acel interval de timp prefer sa îl aloc pentru mine (pentru citit sau pictat, pentru spălat pe cap sau vizionarea unui film), așa că am gospodărit împreună.
Din cantitățile mai sus amintite m-am ales cu 3-4 borcane de dulceața, de 300 gr fiecare.
Compoturile sunt o altă poveste, una deosebit de simplă. Eu nu prea servesc din ele, dar se consumă mult în familie, așa că am cumpărat borcane mai mari, de 500 gr, le-am spălat bine și le-am uscat, le-am umplut cu fructe (caise și visine) cam 3 sferturi, am adăugat în fiecare borcan 2 linguri de zahar, am acoperit totul cu apă până sus, am pus capacele (strânse bine de tot) și le-am pus la fiert cam 20-30 min. Et voilà, că se poate, chiar și cu un copilas de 1 an și 3 luni care e activ și are nevoie de multă atenție de la mămica lui. 😊 Tot secretul e să se vrea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu