BIBLIOTECA TIMPULUI

Dominic a făcut ordine :)

Cu ceva timp în urmă, în unele momente de liniște, eram doar eu cu cartea. 

Se întâmpla să îmi placă atât de mult, încât trăiam intens fiecare cuvânt scris, pe care îl citeam și îl lăsam să îmi cuprindă sufletul. Nu mai auzeam și nu mai vedeam nimic altceva în jur. După cum spuneam, eram doar eu cu ea. Sau, mai exact, cuprinsă cu totul în ea.

E adevărat că am autori preferați, dar la fel de adevărat e și că orice carte, în orice moment,  scrisă de oricine, poate să devină preferată pentru o anumită perioadă, până când va urma o "alta", care îi va lua locul.

După nașterea lui Dominic, viața, programul, trăirile și clipele s-au schimbat, și s-au schimbat din "bine", în "foarte bine".

Recunosc ca mă piaptăn în grabă (sau deloc 😏), că mă machiez în maxim 5 minute, timp în care cu un ochi sunt pe Dominic, și gura îmi repetă unele fraze prea bine cunoscute: "puiule,  nu arunca în WC chestia aia", "lasă mopul", "ai grijă cu piaptanul acela", etc.

Este adevărat și că mă îmbrac fără să mă uit în oglindă și că de multe ori fac cele mai nefericite alegeri, de care îmi dau seama abia când trec pe lângă o vitrină, si ma oglindesc in ea, împingând căruciorul. 

Ei și? Mă opresc, "mă admir" și mă pufnește rasul. Apoi mă uit la Dominic, care râde pentru că mă aude pe mine râzând. Desigur, îmi promit că data viitoare voi fi mai atentă, deși undeva în colțul minții admit că și data viitoare voi fi la fel de apucată când mă voi pregăti să ies din casă, și voi sfârși prin a păși pragul ușii ca o tornadă, măturând totul în drumul ei spre mașină.

Lucrurile stau așa pentru că timpul, deja comprimat, parcă s-a scurtat și mai mult. Parcă zboară,  nu trece. Și zboară așa... ca o rachetă. Și atunci ... cum să acord o așa mare importanță anumitor chestiuni banale pe care le făceam înainte în ore întregi, când dorința mea cea mai arzătoare e să profit de fiecare clipă în care îmi crește copilașul? 

M-am întors la cărți, și continui să citesc ce-mi pica în mână. Simt cum se creează din nou acele lumi paralele în care mă pierd temporar, când Dominic doarme. Însă ce e interesant e că la primul semn că s-a trezit, ies din acele tărâmuri cu viteza luminii, depășind chiar și rapiditatea rachetei de mai sus, țopăind pe scări în sus spre dormitorul de unde mă cheamă bebe, după un somn odihnitor. 

- "Vine mamaaaa" - se aude un tropait pe scări. 

- "Eeeemmmmm" - zise el nerăbdător.

 Apoi a urmat o ploaie de pupici și îmbrățișări care de care mai strânse, de parcă nu ne-am văzut de un secol.

N-au decât să se ardă sarmalele în cuptor, și ciorba să tot clocotească pe aragaz. Noi avem treburi mai serioase decât atât...

Sunt mulți de "poate că..." în mintea mea; dar e minunat când,  deși nu sunt conștientă de unele aspecte, sufletul meu e mai treaz ca oricând, trăind prin fiecare clipă, atât de viu, încât nu am nevoie de nimic altceva. Nici măcar de timp să înțeleg mai mult sensul unor alternative. Nu există coincidențe, ci doar "pentru ca așa a trebuit sa fie", pentru ca așa am ales. I want to remember this every moment... cărțile se tot închid,  se redeschid, încep și se sfârșesc, dar, undeva, aproape imperceptibil, una se tot rescrie. Este Umanitatea. Depinde de noi dacă o umplem cu pagini despre ascensiune și evoluție sau cu banalități.