Atunci când simți că ai murit pe dinăuntru, că a secat viața în tine și că ești gol... atât de gol încât și goliciunea cea mai pură doare, coboară cu gândul în despicătura pământului, căci pământul a făcut asta pentru tine. S-a împărțit în două și te lasă să te adâncești în interiorul lui. Acolo, departe, ești absorbit și ars de nucleul lui fierbinte. În acest mod înțelege natura să te purifice, să te ajute. Te arde, și te doare, și simți cum se fărâmă rând pe rând totul în tine, cum focul te cuprinde de parcă te-ar înghiți cu poftă. Chiar dacă dispari temporar, după un timp, Pământul te scoate din nou la suprafață, sub formă de cenușă, care se va amesteca cu părți din solul său fertil de la suprafață, cu apa limpede și binefăcătoare, cu aerul fără de care nu se poate trăi, iar Dumnezeu așează în tine o nouă viață.
Îngerii te vor veghea din nou si vor putea, pe cât se poate, să te apere chiar și de tine însuți când ești neglijent. Ai putere în tine, ai o nouă putere. Una care, de fapt, nu a dispărut niciodată, ci s-a contopit cu flăcările care te-au purificat.
Iată o nouă șansă, un nou suflu. Se poate... S-a putut mereu. Doar trebuie să te aduni și să înveți să mergi din nou „copăcel”. Așa, ca un bebeluș care pășește timorat și entuziasmat singurel, pentru că de-acum nu mai are nevoie de ajutor ca să înainteze.
... venim pe lume singuri, și ne ducem la fel de singuri. Între cele două momente, există un timp. În care alegi să trăiești, sau să mori încet pe dinăutru.
Sursa foto: https://www.dcnews.ro/nucleul-pamantului-se-raceste-si-se-topeste-in-acelasi-timp_66399.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu