Marea... A mea întindere de apă dragă, pe care, încă din copilărie, am avut parte de fericirea de a o întâlni aproape an de an. În acest fel, an după an, ea m-a privit cum cresc și mi-a ascultat mereu gândurile tăcute, în cel mai demn mod cu putință - fără a mă critica vreodată, fără a-mi transmite că o dezamăgesc. Ba din contră, prin a sa tăcere, m-a făcut sa înțeleg că îmi va fi mereu părtașă și că mă va aștepta să mă întorc. Poate mai matură, poate mai tristă, sau mai fericită și mai împlinită ca oricând.
Anul acesta marea era diferită; cumva, nu doar aproape de sufletul meu ci parte directă din el. Fără să îi mai spun ceva, m-a îmbrățișat prin valurile sale și mi-a spus să-i rămân aproape atât cât îmi doresc. Și eu am ascultat-o și doar am tăcut. Am lăsat-o să absoarbă din mine tot ceea ce considera că nu-mi face bine, căci eu n-aveam putere să mă rog. Apoi m-a încărcat cu tot ce are mai pur prin adâncuri și astfel m-a refăcut om, căci în ultima perioadă, îmi simțeam celulele cumva separate unele de altele. Ea le-a reunit în mine, adunându-le din colțurile lumii prin care le-am pierdut, dând o nouă formă produsului finit, mai superficială și mai pregătită pentru haosul din împrejurimi.
Am considerat mereu că în fiecare om există o parte pură, care e de fapt identitatea sa cu esența. Însă lumea în care trăim este realmente o junglă în care scapa cine poate și ne săpăm unii pe alții cu multă răutate sau inconștiență. Mi-a luat 28 de ani să pricep că lumea nu e roz așa cum am vrut să o vad, însă aveam oportunitatea de a purta pe haine această culoare. A fost alegerea mea să ies și să sparg castelul de sticlă și să dau piept cu acea parte a lumii despre care refuzam să cred că poate exista. Și când am făcut asta, marea a fost acolo. Mai pregătită pentru mine ca oricând pentru a-mi fi alături și pentru a-i arata puiului meu toată frumusețea de care ea este capabilă.
A fost un an în care, mai măricel și mai conștient de tot ce se întâmplă, Dominic s-a jucat cu piciorușele în valuri, a strâns în pumni nisipul fin și umed si mi-a zâmbit mult, luându-mă tot mai des în brațe, dornic să mă acopere cu toată iubirea de care e capabilă o inima blândă și înțeleaptă ca a lui.
Amândoi suntem îndrăgostiți de mare și acest secret îl păstrăm în spațiul aproape inexistent dintre sufletele noastre. Pentru că acestea din urmă se contopesc, fiind aproape unul singur. Poate am fost separați unul de altul doar pentru a ne naște.
Vă mulțumesc tuturor celor care îmi citiți gândurile; pentru mine este o bucurie imensă să vad cum se adună, articol cu articol, vizualizare după vizualizare.
Să nu țineți nimic în voi, mai mult decât puteți duce. Când situația vă depășește, împărtășiți totul cui vreti - marii, cerului, stelelor sau hârtiei.
E important să știti că nu sunteți singuri, că energiile lucrează deasupra creștetelor noastre și că dreptatea se împarte de una singură, atunci când ne așteptam mai puțin și izbește din partea din care nici nu ne așteptam. Și știți de ce se întâmplă una ca asta? Pentru că nimic nu rămâne nerezolvat și neplătit.
Căci de aceea ființăm și purtăm în noi răspunderea (crucea) faptelor noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu