LA SUPRAFAȚĂ

Atunci când pământul aruncă fulgere ce dor, 

Adânc pătrunzătoare și arzătoare pentru sufletul ce trăia în lumea lui, 

În acel spațiu creat din fantasmele culese de prin tărâmuri de poveste, 

Cerul milostiv își trimite apele binefăcătoare și purificatoare

Pentru a le stinge, pentru a le opri din procesul de distrugere, 

Și a oferi alinare, pentru inima ce doare... 

                                                                                       

Astfel, un an, devine o zi, iar ziua se tranformă într-o clipită, 

O fracțiune simplă în care abia dacă respiri și reușești să te aduni, 

Cu intenția clară de a nu mai privi în urmă, 

Căci știi că acea urmă sub formă de umbră

 Va încerca mereu să fie cu un pas în spatele tău,

Și tu nu-ți dorești nimic altceva decât să înaintezi, 

Să nu-i mai simți atingerea rece ce-ți provoacă fiori

Având un singur țel, o deosebită comoară,

Pentru care respiri și în care continui să crezi.

Pășești firav în noroi, însă simți cum pasul se afundă adânc, 

Apoi cum o forță îți izbește călcâiul, aruncându-ti talpa la suprafață; 

Capeți încredere în tine, te reechilibrezi

Până când tălpile nu mai ating mocirla, 

Pentru că începi să plutești, 

Deasupra ei și deasupra tuturor

Privind cu compasiune pentru timpul irosit 

Pentru întreaga lașitate ori naivitate din care ai ieșit,

Un cerc vicios în care oamenii perfizi se adulmecă unii pe alții

Și se atrag spre fundul unei mlaștini în continuă mișcare, 

Până când se trezesc singuri și fără aer, în adâncul ei. 

Tu nu, nu te vei afunda deodată cu ei,

Ci cauți fără-ncetare și într-un final găsești

Undeva, mult mai departe de tot, un spațiu feeric, 

Pe care îl creăm cu sufletul curat, cei ce-l avem, 

Cu sentimente pure, cu mintea împăcată 

Ființăm în această lume cu tot ce avem mai bun în noi și după noi, 

Cu toate memoriile scrise și nescrise, 

Cu tot corpul care ne găzduiește temporar 

Și cu multă credință, căci da, fără de ea suntem goi pe dinăuntru;

În acel loc ne întâlnim și ne împărtășim ceea ce am înțeles

Cum ar fi că știm de unde am venit și ce avem de făcut, 

Ce avem de învățat și de transmis, cu multă iubire în suflet. 

În acel loc se adună întreaga fericire, 

care mai apoi se parte tuturor,

Unii ignorând-o, alții îmbrățișând-o strâns în a lor viață,

Chipuri angelice reflectând apa și la suprafață...