miercuri, 24 octombrie 2018

TOAMNEI DULCI



Cârduri de păsări călătoare
Înnegresc cerul în zare, 
În a lor înaripare
Nepăsându-le de ploaie.

Colo-n jos, în fundul străzii
Latră un câine singuratic - 
Către ce, doar el o știe, 
Îmi zice sufletul apatic.

Azi nu vrea al meu soare
Să se arate dintre nori;
Ci se ascunde-n continuare
Făr' să mângâie ai mei ochi...

Vântul bate și tot cântă 
O baladă despre jale, 
Despre vuiet și-ntuneric,
Despre luna ce răsare.

Și tot plouă printre versuri, 
Îmbibând suflu-ntre cuvinte
Ancorându-mă-n terestrul
Toamnei dulci în amintire... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu