BAT CLOPOTE

... și la auzul vocii, inima-ți tresare, apoi bate cu atâta putere, încât aproape că nu-ți mai încape în piept.

Absorbi cuvânt cu cuvânt, silabă după silabă și cântecul acela care se numește glas, îți e suficient, pentru moment.

Noaptea e zi, ziua e noapte, somnul nu mai e cu odihnă. Fuge de tine, parcă mâncand pământul, cu atâta avant, încât nu-o mai poți ajunge din urmă - pe ea, odihna.

Te așezi într-un loc mai retras, aproape uitat de lume, aproape ascuns, dar nu suficient de secret încât inima ta să nu-l cunoască. Așadar, în locul vostru, încerci să îți pui ordine în gânduri. Dar șoapta e acolo. O așezi și pe ea printre gândurile tale, iar ea se unește cu ele, devenind una cu ele, făcând parte din ele și dominându-le.

Așa, ea devine coordonatoarea gândurilor, a suspinelor, a orelor târzii.

Pe fundal, bat clopote. Cântecul lor îți gâdilă timpanele - e ca în romanele acelea pe care eviți să le citești pentru că spui că nu ți se potrivesc.

Clopotele se aud din ce în ce mai tare. Te dor timpanele, te doare capul, iar șoapta își mărește intensitatea odată cu ele, pentru a le acoperi.

Aceasta este una din fețele haosului cu care tocmai ai făcut cunoștință. E un haos nebun. Un haos care poate să devină interesant, de altfel, atunci când înveți să trăiești cu el.

Clopotele se opresc, vocea tace, dar tu continui să o auzi - pentru ca ea, ca șoaptă, prin metamorfoză, a devenit gânduri, iar acestea... se învârt în capul tău precum un roi de fluturi.

Anii trec. Timpul nu te așteaptă, ci e mereu cu un pas înaintea ta. Dar tu ai obosit să alergi după el așa că îl lași să facă ce vrea fără să mai opui rezistență.

Te așezi din nou în locul acela secret al tău, în care îți place să te reculegi, să te oprești din alergat și să te gândești la tine, la voi, la viața ta de până acum.

Te cuprinde melancolia, care te ia și te azvârle cu putere în cele mai dulci amintiri.

Zâmbești. Niciodată nu ai avut puterea să o faci să tacă.

Din depărtări, răsună clopotele vechi, în toată splendoarea bătăii lor; cântecul lor este același - despre jale, durere, moarte și renaștere.

Dar tu nu le mai auzi. Ești prea adâncit în tine, în gândurile tale, în visarea ta, ghidat de vocea aceea, de demult, care bubuie din alte vremuri...

Sursa foto: https://basilica.ro/clopotele-bisericilor-simbol-al-libertatii-si-independentei/