ZIDUL

Două inimi bat cu putere și totuși nu suficient încât să spulbere tăcerea grea;
Două inimi se caută-n beznă, dar nu îndeajuns încât să se găsească;
E frig și tăcere, și plouă și ninge
Direct în cele două suflete pe cale să împietrească
În a timpului uitare, ignorând a vieții șoaptă.

Răsai asupra ei, în liniștea timpului opac ce se așterne
Și lasă cuvintele să amuțească încă dinainte de a se naște de pe ale tale buze;
Înghite în sec și doar privește-n ochii ce te caută fără oprire,
Pe care nu-i găsești, totuși, în întunecimea spațiului gol și mut.

Tremuri și vrei să o cuprinzi într-ale tale brațe - știi că e acolo;
Îți treci degetele peste asprimea pereților reci -
Unde ești? Întrebi. Căci simt că ești!
Și totuși tăcere, timp opac și buze reci,
Cuvinte nespuse, sentimente-nghițite
De noaptea nebună în care tot alergi...

Inspiri adânc... distanța dintre tine și ea îți inundă plămânii;
Iar sângele-ți pulsează din ce în ce mai nebun prin vene -
Doar la gândul că ea este acolo, în întuneric ascunsă
Și doar un gest, o vorbă, vă mai despart unul de altul, iscându-se furtună.

Dar ea nu vine; căci vorba-i piere încă dinainte de a fi rostită și
Se aude doar un murmur al buzelor tăcute și împietrite;
Privirea-i goală, gândul fierbinte,
Degetele-i te caută, dar pipăie același perete rece.
Nu te-a gasit nici ea; sufletu-i urlă, tâmpla-i zvâcnește,
Lacrimile-i curg... dar tace, se ridică și zâmbește.

În pauza dintre două vieți și două respirații,
Dărâmă zidul și cuprinde-o-n brațe:
N-o mai lăsa să plece.

Sursa foto: https://www.tablouri-de-vis.ro/sarutul-12807