SPRE SOARE

Pășesc încet și cu emoție, când simt că totul tremură sub mine;

Dar nu pământul se mișcă, ci corpul îmi e nesigur,

Cumva în dezacord cu adierea vântului care mă-nghiontește din spate -

Să merg mai repede, să alerg și să nu mă opresc

Decât atunci când inima-mi va zbiera că nu mai poate.

Până atunci însă, e timpul meu, să fiu cu tot corpul în pas alert, 

Cu părul fluturând, lăsat pe spate, 

Și cu lacrimi în ochi de bucurie 

Alergând spre soare,

Repetându-mi la nesfârșit, rostind puternic, spre cerul mare,

Că eu am să știu când să mă opresc,

Să nu devin un al doilea Icar.

Vreau ca a lui căldură să îmi mângaie în suflet,

Chiar și atunci când va fi momentul să mă opresc la o distanță

Suficientă încât îl pot vedea în toată splendoarea lui,

Iar ochii ... să îmi fie la fel de împliniți precum inima,

Plină de speranță.

Și alerg, și alerg, și alerg fără oprire -

Nu obosesc, nu mai gândesc, doar mă bucur de trăire,

În timp ce ochii încet mi se deschid 

Si totul devine alb, ca un tavan;

Ma forțez să îi deschid mai bine și astfel realizez 

Că am visat că am alergat neîncetat

După ce totul sub mine s-a clătinat.

De ce ar trebui să alerg, mă-ntreb?

Pentru că timpul e alert și sunt prea multe de făcut,

Într-o lume atât de mare și deasupră-i,

Acel spațiu infinit...

- La întrebare tot eu îmi raspund.

Frumos vis, deosebită întâmplare.

Să fi fost doar un vis?

Mare mirare! 

Apoi aud o voce, de undeva departe:

Spre soare, draga mea copilă,

Degeaba alergi până la capătul lumii,

Căci nu îl vei ajunge nicicând!

Iubește-l și te-nalță, apoi învață să zbori,

Prin gând și suflet.

Și de-l vei ajunge, nu vei vrea să mai cobori.

Sursa foto: http://www.anidescoala.ro/divertisment/povesti/alti-autori-romani/dedal-si-icar/