Împlinire, iubire, extaz. O bucurie care te face să tremuri, când simți cum energia te străbate, te înconjoară și te face să te simți COMPLET - exact așa cum ești, exact ceea ce ești, atunci când te hrănești cu iubirea insulei.
Ea nu este o insulă oarecare, ci una căreia nu i-ai aflat limitele de hotare, ceea ce o face să fie și mai misterioasă prin necunoașterea ei în totalitate. Pare infinită, și totuși e îngrădită, cumva protejată de ceea ce se vede dincolo de ea.
Acel "dincolo" este un alt simbol pentru acel tot altceva ce nu e iubire, ce nu e împlinire, și ce nu e ACASĂ.
Spațiul acela - nu poți spune nici că e sub tine, nici în lateral sau deasupra. Este doar undeva, într-un alt timp.
Și totuși trebuie să colinzi și acea parte a ta, acea parte stingheră, nesigură, pentru că încă înveți, încă te perfecționezi și nu poți face asta decât acolo, unde te acomodezi cu suferința, unde un altul te poate sfâșia, unde o alta îți poate fura inima și te poate goli de tot ceea ce ai fost atunci când erai aici, în beatitudinea aceasta, unica capabilă să îți hrănească cu adevărat sufletul.
Aici nu ești înfometat și nici străin de tine. Aici știi prea bine cine ești și de unde vii. Acolo, însă, o iei de la zero. Un zero mai dur decât orice altă nulitate. Știi asta, și totuși...
Nebunia aceea te atrage ca un magnet. Îți dorești să experimentezi ceea ce înseamnă greșeala, durerea, limitarea, uitarea, ironia.
De ce o faci? De ce alegi? De ce accepți?
Nu știi răspunsul. Dar o faci, așa că te arunci în hăul visului și lași în urmă mirosul aerului sărat, al cântecului mării, al odelor valurilor. Porți în suflet chemarea insulei și te naști acolo, departe, adânc în uitare, pe Pămant, printre oameni. Si te naști nimic altceva decât... un om.
Pentru început, esti un bebeluș care, în puritatea ta, încă mai păstrezi legătura cu insula, însă nu poți spune nimănui despre ea, pentru că nu știi încă să vorbești pe limba oamenilor.
Apoi gângurești, silabisești, vezi bucuria din ochii părinților, mai ales ai mamei, când rostești primele cuvinte, apoi când faci primii pași. Ai atâtea lucruri banale de făcut când ești om, lucruri care te consumă și îți ocupă tot timpul, încât cordonul nevăzut dintre tine și insulă slăbește din ce e în ce mai mult.
Devii copil, apoi adolescent, apoi proaspăt adult. Seara, ești atât de obosit, după ziua ta atât de plină, încât cazi lat în abisul unui somn profund. Acela e momentul în care sufletul tău se întoarce ACASĂ, unde se hrănește cu energie, de unde își ia puterea să mai răzbească. Tu nu prea îți amintești; chiar dacă el ar vrea sa îți arate frumusețile întâlnite în călătoria lui, mintea ta nu face conexiunile necesare pentru procesul de înțelegere. Nu pentru că nu poate, ci pentru că nu vrea. S-au pierdut atât de multe legături de-a lungul timpului, încât adevărul ar fi mult prea deranjant pentru o carcasă limitată. Cu alte cuvinte, nu ar avea loc să se desfășoare, fiind limitat de bariere. Și chiar dacă acest lucru s-ar putea, mai există acei alții care îți aștern meticulos varii obstacole pe drum, de preferință cât mai mari și cât mai anevoiase.
Îi regăsești și pe cei din matca ta, de asemenea, cu memoriile șterse sau limitate. Prea puțini sunt cei ce își deschid ochii, iar cei ce o fac, nu îi pot deschide forțat pe ai tăi. Tu trebuie să o faci, tu trebuie să vrei.
Secătuit de puteri, cu ochii uscați de lacrimi, cu buzele crestate din cauza secetei, îți târâi picioarele prin deșertul sufletului și te hotărăști să devii făuritor de poduri.
Astfel, zi după zi, acțiune după acțiune, gând după gând, cu mâinile lucrezi la o mare construcție - legătura prin spațiu și timp dintre Pământ și Insula infinită.
De tine depinde cu ce materiale lucrezi - s-ar putea ca podul să se prăbușească dacă nu îi acorzi atenția necesară, daca nu trăiești frumos, cu inima curată, dacă nu iubești cu adevarat, dacă nu faci bine, dacă nu crezi, daca nu te rogi.
Modelează materialele din sentimente adevarate și fapte demne de urmat și atunci podul tău va fi suficient de puternic încât să te susțină când vei vrea să te întorci pe insulă; și la fel de bine vei putea hoinări prin alte locuri, știind mereu să construiești acel pod care să-ți conducă pașii spre ACASĂ.
Insula te așteaptă. Peste pod zărești cordonul dintre tine și ea, mai puternic ca oricând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu