Nici vorbă să se potrivească cu cea din târg! Cam așa se întâmplă de când e lumea. Și poate are o parte bună toată chestia asta, căci altfel cum și de ce am mai face noi atâta haz de necaz?
Ce pot să spun este că încerc, cel puțin, să văd mereu partea plină a paharului, deși sunt tentată să mă enervez sau să îmi fac griji, înainte de toate - în acele situații care simt că mă cam depășesc.
Nu sunt atât de relaxată cum par, la prima vedere. Nici nu le știu pe toate. Greșesc de multe ori, dar depun eforturi să nu greșesc mereu la fel. Sunt o perfecționistă, deși sunt plină de imperfecțiuni. Încerc, totuși, să le corectez. Uneori reușesc, alteori ba.
Dar știu că se poate orice și că nimic nu e imposibil. Mai știu și că avem în noi puteri extraordinare și că nu trebuie decât să mă concentrez și să îmi ascult instinctul, să înțeleg odată pentru totdeauna că pot. Dar cum adesea suntem nepregătiți pentru furtunile din viața noastră, mintea îngrijorată naște gânduri aiurite și tot ea este cea care ne limitează.
De această dată, temerile mele au legătură cu schimbarea înfricoșătoare a fiecărei mămici: separarea fizică de puiul ei.
Se face că am început să mergem la grădiniță. Acomodare cică. Va exista un articol mai pe larg, despre experiența noastră, axată mai mult pe interior, pe ceea ce simțim. Deocamdată suntem doar la început - marele început, în care, deși am vrut multe și am planificat destule, am ajuns doar două zile la grădiniță, în fiecare zi câte o oră, mai exact. :)
Încă de prin preajma Crăciunului, secrețiile nazale erau în toi la noi în familie. Nu am scăpat de ele definitiv, ci doar s-au mai rărit. În rest, cu Dominic nu au fost mari probleme, eu am fost cea bolnavă în ultimul hal.
Așa că, încrezători, am început să mergem câte puțin la grădiniță.
Pe când eram mai "prinși" în activitate, au dat peste noi 2 zile libere, la care se adaugă un weekend întreg, timp în care al meu prunc a început să strănute, să tușească și să facă febră (noaptea, că așa e "cutuma bebelușească"). A doua zi am mers într-un suflet la doctor, pentru că nu e de joacă cu tratamentul după ureche. Nu dă rezultate, de cele mai multe ori, și nu are rost să riști.
Ce să fie, ce să fie? Este răcit cobză și are roșu în gât (asta a fost acum patru zile). Tratament: antibiotic, că nu e de glumă în perioada în care ne aflăm.
Peste zi, situația este cât de cât sub control. Bebe este vesel, acceptă medicamentele prescrise, siropul de brad și siropul pentru imunitate, se joacă, mănâncă bine. Problema este noaptea, cu somnul. Din cauza nasului înfundat distracția e în toi. Dar și problema asta s-a mai ameliorat. Totul este spre bine, cu alte cuvinte, pentru că perioada de stat acasă, cu un tratament adecvat a fost un succes.
Și totuși... acomodarea la gradi este pusă pe pauză deocamdată. Dar nu și timpul care trece, nu-i așa? Urmează și vacanța de o săptămână. Hmmm... Acomodare ziceam?
Cred că mai degrabă ne-am reacomodat noi unul cu altul și mai tare, acasă. Printre altele, am făcut câteva modificări în camera lui. Am renunțat la pătuțul de bebe în care nu mai încăpea și la colțarul aproape nefolosit, iar acum Dominic este posesorul unui pat dublu, în care poate să facă ce dorește.
Și mie îmi este mult mai ușor, pentru că adoarme mai repede. Trebuie doar să mă întind lângă el și să îi cânt sau să îi citesc. Și mai adorm și eu cu el și e atât de bine...
Până acum, metoda era cea clasică - legănat în brațe, apoi pus în pătuț când era complet adormit. Nu vă mint, îmi plăcea și așa și chiar îmi lipsește să îl țin mai mult în brațe și tot acolo să îmi și adoarmă.
Dar nu puteam face asta la infinit, deși mi-aș fi dorit. Pentru a-i facilita acomodarea în colectivitate și în acel loc nou, am înțeles că trebuie să facem și noi niște schimbări care să pornească chiar de acasă.
Chiar dacă... Chiar dacă... Și chiar dacă...
Sursa foto: https://specialarad.ro/lion-leone-leu-leon-pana-si-n-germana-lowe-daaaar/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu