marți, 31 martie 2015

Viitorul de ieri, trecutul de mâine


Cândva, în trecutul nu foarte îndepărtat, oamenii erau încă simpli. Se bucurau de lucrurile simple și erau credincioși, cu frică de Dumnezeu. În toată simplitatea lor, au realizat multe lucruri mărețe - ne-au lăsat moșteniri valoroase, și știm asta cu toții. Un aspect de prețuit poate ar fi tocmai calitatea de a fi om bun, în armonie cu întregul Univers.

Azi, suntem complecși. Mai mult sau mai puțini credincioși, unii am înțeles că Dumnezeu ne apreciază dacă oferim iubire și respect. În acest fel, cu siguranță nu-L vom dezamăgi...

Noi, oamenii, suntem atât de complecși, încât cu greu putem fi înțeleși. Și nu doar de alții, ci chiar de sufletul nostru. În toată complexitatea noastră, încet și sigur, ajungem să fim străini de chipul pe care-l privim în oglindă.

Mi s-a întâmplat și mie, și nu doar odată, să mă opresc în mijlocul rutinei și să mă întreb: cine sunt? Unde m-am pierdut și încotro mă îndrept? Și nu sufeream de amnezie, ci sufeream de lipsă de integrare. Nu mă mai regăseam, aveam senzația că mă situez undeva, în exteriorul tuturor lucrurilor. Parcă eram străină de sufletul meu și de ochii din oglindă care mă priveau întrebători - asemănători cu ochii mari și căprui ai unei fetițe, speriată de aparatul de fotografiat. Pozele sunt alb-negru, de prin anii 1990-1991.

În astfel de momente de cumpănă, este important să te păstrezi lucid și să-ți dorești cu adevărat să te regăsești, să lupți pentru tine.
Trebuie să avem fiecare amintiri - măcar o amintire frumoasă - și planuri de viitor, de care să ne putem agăța să ieșim învingători în această junglă urbană.
Între acestea două (amintiri și planuri de viitor) se află prezentul. Prezentul nostru. Aici trebuie să fim fizic și psihic. Căci trecutul de acum, a fost prezent cândva, și, înainte de a fi prezentul de atunci, a fost viitor.
De aceea trebuie să ne bucurăm de prezent. Căci este viitorul de ieri și trecutul de mâine...

În acest prezent n-ar trebui să facem altceva decât să încercăm să fim fericiți, să iubim și să simțim binecuvântarea de a putea fi oameni. Atât cât ne-a fost dat și cât trebuie să fim. Căci nici măcar minutele pe care sunt bucuroasă că le-ați rupt din timpul dvs. pentru a citi acest articol, nu mai sunt prezent. Ele sunt deja trecut (unul apropiat, e drept). Iar timpul... nu-l poți întoarce după bunul plac.

Să fiți iubiți!



2 comentarii:


  1. Cine sunt eu?

    Iubita a batut la usa Preaiubitului ei.
    - Cine bate? a intrebat din interior Preaiubitul.
    - Eu, a raspuns iubita
    - Pleaca! Aceasta casa nu ne poate cuprinde pe amandoi.
    Iubita a plecat si a meditat ani de zile la cuvintele Preaiubitului ei. Intr-o buna zi, s-a intors si a batut din nou la usa.
    - Cine bate?
    - Tu
    si usa s-a deschis imediat.....

    RăspundețiȘtergere
  2. Profund, așa cum sunt toate gândurile tale... Câteva rânduri care transmit multe!

    RăspundețiȘtergere