duminică, 20 septembrie 2015

ÎMPLINIRE



În noapte, departe, preț de-o clipă,
Se arată ființa ce atinge perfecțiunea:
Strălucește în lumina lunii, stele dansează,
Iar cerul răsună de glasul îngerilor
Acaparându-ți acțiunea și simțirea…

Pășești încet și timorat – nu știi încotro te-ndrepți;
Te lași ghidat de inconștient
Să-ți poarte trupul colo-n, în depărtare,
Unde deja ți-e sufletul în așteptare.

Simți în oase puterea nopții,
Sângele-ți năvălește în creștet și-napoi
- mai alert ca niciodată -
Ești golit de omul ce-ai fost până azi,
Și încărcat cu un sens al vieții,
Acela ce ai fost odată…

Până la EL, acolo, în depărtări,
Prin fața ochilor îți dansează fantasme,
În timp ce pașii te-ndreaptă spre nori -
Și-n timpi de vals, te lași cuprins de dans,
Spre o lume nouă,
O lume de basm!

Lumina Lui este de-a dreptul orbitoare,
Iar tu te apropii de ea cu un sentiment de apartenență -
Căci ea este a ta, iar tu ești al ei;
Nimic nu e mai ușor decât să-ți recunoști esența,
Motiv pentru care începi să cânți
Singur în noapte, în gura mare,
De-ți răsună glasul în întreg codrul mare.

Îți aparține această noapte minunată,
Ești stăpânul Universului și în mijlocul lui e sufletul tău;
Însă ochiul străin și gelos pe propria-i necunoaștere
Te-ar cataloga drept un dement… pierdut în lumea lui,
Când tu, de fapt, abia începi să trăiești
Într-o dimensiune reală
În care omul de rând refuză să creadă…

Un comentariu: