CIRCUITUS II

Sunteți multe, iar împreună... sunteți minunate!

Imaginea voastră îmi bucură ochii, mușchii corpului devin din ce în ce mai relaxați și, când vă zăresc, pătrund instantaneu într-un spațiu feeric.

Acolo, într-un univers galben-auriu, pot fi eu – adică pot fi ceea ce îmi doresc – în timp ce voi sunteți ceea ce sunteți.

Inspir o dată, expir... una dintre voi se desprinde de grup și se lasă - ispitită de pământ - într-o cădere lentă, asemănătoare plutirii. Sunt ușor nedumerită.

Inspir din nou, apoi expir... pe prima o urmează cea de-a doua... Mă cuprinde tristețea. Această imagine, precum un înțelept, vorbește interiorului meu astfel: „Ce să-i faci, copilă dragă? Aceasta este viața!” Ești, apoi continui să fii, însă într-o altă dimensiune. Materia galbenă, minunată, devine humus; deci ele există, însă într-un alt context, sub o altă formă.

Îmi țin respirația - căci sunt totuși om, iar sufletul îmi este cuprins de regret din cauza dispariției lor temporare.

Apoi las aerul să iasă din mine iar plămânii îmi sunt inundați de oxigenul proaspăt.

Rațiunea revine ca din senin și mă hotărăsc să valorific fiecare clipă, să o împart cu ele.

Urmează ce-a de-a treia – pe care o ridic, o sărut, îi zâmbesc și o așez din nou pe sol. Urmează ce-a de-a patra, repet scena, și tot așa, până la ultima.

Existența este infinită. Viața este o continuă transformare.

Oamenii se nasc, spiritele se reîncarnează. Materia respiră.

Au fost 11 trandafiri, bogați în petale galbene și cărnoase care mi-au înviorat privirea și simțurile până în momentul în care au urmat cursul firesc al naturii și s-au întors în mediul din care s-au desprins inițial, doar pentru mine: pământul.