VENISE VREMEA

Ieri, azi, mâine... Trecut, prezent sau viitor. 

Venise timpul când mi-am reconstruit zâmbetul, făcându-l să fie, și nu doar să pară. 

Era important să se înțeleagă că mi-am reconfigurat traseul, prin a mă reașeza pe drumul pe care îl rătăcisem cu câteva clipe mai în urmă - sau luni, sau ani, ori minute? De fapt, de ce să întreb, dacă nu mai contează? Importantă e reașezarea sufletului peste un corp care căpătase o oarecare apucătură de roboțel supărat pe lume.

Venise vremea când ceea ce credeam că a contat în trecutul nu foarte îndepărtat, a ajuns, în prezent, aproape nulitate - și nu pentru că cineva a greșit, ci pentru că, odată cu mine, mi s-au reconfigurat și valorile, care sunt, implicit, priorități. 

Abia când m-am aflat față în față cu aproape nulitatea mi-am dat seama cât de prostiți și cât de prostuți suntem uneori. Sau alții chiar o viață întreagă, nu doar uneori. Pentru că avem atâtea minunății, posibilități infinite de a iubi și de fi fericiți și noi... Și noi, și noi... Cu perdeaua pe ochi - fie că ne ascundem după ea, fie că ea e cea care ne ascunde de adevărata lume.

Venise clipa când aproape că m-am scuturat de una singură și m-am obligat să iau decizii și să îmi așez frumos gândurile în cap, așa cum îmi fac ordine în bibliotecă. 

Să zicem că e acceptabilă sau acceptată o perioadă de rătăcire, un fel de "vacanță" spre nicăieri, însă întârzierea în a reveni pe plaiurile superioare ale sufletului nu are nici o scuză.

Eu sunt cea care trebuie să ridice pretenții în fața persoanei mele. Am pretenția să cresc, să învăț, să cunosc, să valorific ce am sădit și să fiu descoperită de cei ce vor să mă cunoască. Începând cu mine însămi. 

Nu e un secret faptul că suntem valoroși. Că suntem unici. Doar că, uneori, nu ne aflăm în locul potrivit spre a fi remarcați. Poate că nu e un moment oportun. Nu încă. Dar asta nu înseamnă că pentru cei ce azi se simt așa, nu există un mâine care poate fi altfel sau, cel puțin, un viitor apropiat.

... Pentru că venise timpul când trecutul s-a unit cu prezentul și cu viitorul și pur și simplu n-a mai contat nici ieri, nici azi, și nici mâine, ci doar acele vibrații din ele pe care, de multe ori, nici nu le băgăm în seamă. Doar atunci când nu mai sunt.

Ți-ai ales un traseu și o perioadă estimată pentru a-l parcurge. Nu încerca să fii ceea ce nu ești. Nu încerca să reduci la zero ceea ce ești. 

Pentru că, la un moment dat, va veni vremea - un fel de ieri, de azi, sau de mâine, când n-ai să mai înțelegi mare lucru din ceea ce ești. Și asta poate fi de bine sau nu. Depinde de unghiul din care te vei putea privi.

Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/reurinkjan/7272163028