Atunci când începi să te recunoști, să înțelegi cine ești, fii recunoscător pentru procesul minunat prin care treci.
Învață să îți ajungă, să te mulțumești cu acel "mult" sau "enorm" pe care începi să îl culegi, de care ieri încă nu erai conștient pentru că încă nu conta pentru tine, prea adâncit fiind în detalii, pierdut în ele...
Astfel, dacă începi să faci cunoștință cu tine, deci să te recunoști, înseamnă că deja știi prea bine cât de lipsite de importanță sunt detaliile mai sus-amintite.
Poate că abia acum le-ai încadrat ca non-valori care exista printre noi, dar e bine că de azi inainte ele nu mai sunt țelurile tale, nu mai alergi orbește după ele.
Când începi să te recunoști, devii recunoscător pentru fiecare dimineață în care deschizi ochii și ai șansa să te bucuri de tine, exact la nivelul la care ai ajuns acum să fii, acela în care soarele arată altfel, așa cum era el dintotdeauna, însa pe care nu l-ai observat cu adevarat pentru ca aveai impresia că e cumva datoria lui să fie acolo sus și să facă din noapte, zi; esti într-o etapă în care percepi lumina altfel, în care timpul se dilată, iar ochii îți strălucesc altfel, pentru cei ce chiar vor să te vadă, începând cu tine însuți.
Nu locul de muncă este tot ceea ce ai mai de preț, dar este important, pentru că îți ocupă o mare parte din timp. Îl înțelegi într-un alt mod, te dedici altfel lui și ție și parcă și el îți răspunde altfel - imaginația ma conduce spre o scenă care debutează cu o invitație subtilă la dans, când partenerii (omul & job-ul) se apropie timizi unul de altul și încep să se miște încet, de pe un picior pe altul, în același ritm, și asta e bine, pentru că începe să semene a dans, nu-i așa?
Cât despre familie, matca ta imediat apropiată, din care pleci cu greu dimineața și în care abia aștepti să te întorci după-masa - devine pentru suflet, ca aerul pentru plămani. Respiri altfel. Nu o mai faci mecanic, ci devii dependent de valul de aer proaspăt pe care îl inspiri până în adâncul ființei tale. Ai nevoie de el în procesul tău de trezire și simți cum fiecare celulă din tine îi răspunde pozitiv, devenind tu însuți o explozie de energie și de bucurie.
Familia este o sursa importantă a vibrației tale, iar alimentele sunt surse necesare pentru energia corpului tău. Ai nevoie de hrană atât cât trebuie să trăiești sănătos. Nu în exces. Excesele nu au adus niciodată ceva bun după ele.
Acum le recunoști și pe ele și stii asta, că nu ai nevoie de ele.
Mai știi și că haina nu îl face pe om, dar dacă poți să arăți prezentabil mereu, fă-o! Nu pentru alții - nu pentru alții ai oglindă in casa, ci pentru tine! Pentru tine trebuie să ai un corp sănătos, curat și îngrijit. Să te simți bine în el, să îți placă să îți porți sufletul în el. Mai exact, să fie pe placul sufletului tau, cumva pe terenul bunului-gust și al bunului-simț, exact atât cât trebuie și cât ai nevoie.
E adevarat, pe drumul vieții, multe se schimbă, sau multe revin la noțiunea de normalitate, de natural.
Chiar în acest moment, în această viață, încă nu m-am întâlnit cu mine 100%, însă sunt în plin proces de recunoaștere a ceea ce sunt cu adevărat.
Ce pot să spun însă este că înainte de a împlini vârsta de 30 de ani, am trecut prin cel puțin două procese de metamorfoză aproape complete, iar unul din cele mai interesante rezultate ale acestora ar fi faptul că sunt un om ce iubește neprețuitul.
Spre exemplu, sunt un "exemplar complet" atunci când la gât port cel mai cel colier - de neprețuit, ce nu poate fi evaluat - un colier, care se potrivește cu orice ținută a mea, în orice parte din zi sau din noapte; un colier care mă definește și care face să vibreze fiecare celulă din mine, oricât de adormită ar părea ca este...
Acea bijuterie despre care scriu este formată din brațele copilului meu, așa cum mă tine el de după gât când adoarme sau când îl țin în brațe pe stradă, prin parcuri sau pe unde vrea, atât cat imi cere, completat de cat imi mai doresc și eu, mai mult și mai mult.
În drumul meu spre recunoaștere, în astfel de clipe, mă simt plină de recunoștință...
Nu se putea să închei altfel, decât cu o trimitere spre el, sa-mi amintesc mereu cât sunt de norocoasă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu