CĂMAȘA DE FORȚĂ

 

Vorbim mulți și deodată 
Și nu ne auzim între noi 
Prin mugetul vântului
Ce surzește dorul cuvântului
Și al sufletului ce tace 
În fața ipotezelor 
Zăcând nedumerit.

 
Oh da, tace - 
Cu urechile-i lipite de palme
Însă zbiară pe dinăuntru,
Zbătându-se între cărămizile 
Ce-i încrustează ființa,
Sufocându-i credința.

O reală nebunie,
Să râzi printre lacrimi 
Și să dansezi liber
Strâns într-o cămașă de forță,
Fiind nelimitat și totuși 
Cel măreț, sufletul,
E îndesat acolo
Și arde ca o torță,
În trupul firav și atât de mic - 

O fină diferență
Între tot și nimic.