SCIZIUNE

 

Presupun că fiecare respirație,
chiar și sacadată,
ar trebui tratată
cu entuziasm inepuizabil;
De asta ar trebui
să ne amintim
cât e de importantă
fiecare clipă,
furată de timp.
 
Am ales și reales
Să iubesc fără explicații
… acea clipă din zi
Când soarele arde-n apă,
Iar seara își întinde mrejele
Tentaculele unei nopți în devenire;
Preț de câteva momente
în aceeași apă
luna se oglindește
privind chipul soarelui
ce n-o mai alungă.
 
De' nu s-ar pune praful
peste slovele scrise-n amurguri,
ce-mi ard sufletul,
Poate că-n bătaia timpului
ne-am putea opri pașii
doar pentru a fi alături,
sau stângul unuia
în fața dreptului altuia,
Creând umbre-n răsărituri!
 
Dacă mi-aș rupe-n două existența
într-una aș avea ochii verzi
și obrajii arși de soare,
pistruiați, pe alocuri
și părul roșcat, răsfirat,
asupra portretului
pe care mi-l pictez
pentru cealaltă viață,
Dintr-o azi.
 
Azi, pictez și
doi pași în spate mă ajută
să-mi adâncesc irșii căprui
și tenul măsliniu,
într-un episod hilar
din care nu mai înțeleg nimic;
Și atunci pictez orice, dar nu pe mine,
nu pe mine, cu părul castaniu,
liber și rebel,
O eu, creată, la rându-i,
în cealaltă…
 
Cum aș putea fi completă,
Cu o sciziune sufletească
Pe care o tot port după mine
Prin lumi conceptuale?

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 4/2026