Ochii tăi sunt triști, stimată doamnă,
Lacrimile-ți curg șiroaie, pe obraji;
Ești îndurerată, frumoasă femeie -
Și tare rău îmi pare
Că sufletul nu-ți pot alina.
Mă gândesc că odată, cândva,
Acei ochi au fost iubiți nespus,
Iar obrajii ți-au fost mângâiați cu multă dragoste -
Când n-aveai în tine această durere,
Iar alte buze, de tine iubite,
Îți șopteau vorbe dulci, de miere...
Ajunsă în pragul disperării
Plângi și suspini, fără oprire,
Plângi pe stradă, plângi acasă...
Plângi și lasă-te de te descarcă,
Frumoasă femeie,
În mister învăluită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu