ÎNTRE GÂNDURI

„S-a dat ceasul cu o oră înainte...

             Really? Și eu am greșit cu ceva?!”

6.30 A.M. Creierașul meu răzvrătit spune că ar fi 5.30 de fapt, și că locul meu ar trebui să fie încă în pat.

Privesc pe geam: ușor întuneric. O pojghiță subțire de gheață tronează pe parbriz. Păr ciufulit, ochi cârpiți de somn... Why me, God?

Și tot în mintea mea, foarte activă de dimineață, construiesc un răspuns, ca și cum Dumnezeu mi-ar răspunde amuzat: „Fii recunoscătoare, draga mea, pentru zilele din viața ta. Îmbracă-te repejor, zâmbește, și fuguța la servici!”

Prepararea cafelei fiind un ritual îndeplinit (30 minute mai târziu), în clipa în care am deschis ușa bucătăriei pentru a ieși pe terasă, atitudinea mea potrivnică a fost uitată: răcoarea dimineții m-a înviorat, liniștea mi-a umplut sufletul de pace și de bucurie, astfel că ceea ce mi-a mai rămas de făcut, când am primit atât de multe, a fost doar să închid ochii și să respir.

Evident, meditația mea nu a durat prea mult, pentru că Samuel își savurase deja micul dejun și avea chef de joacă și de lingușit. Brusc și dintr-o dată, ciorapii mei erau priviți cu alți ochi, parcă deveniseră mai speciali, numai buni de agățat cu unghiuțele, iar halatul meu pufos de stat prin casă parcă mirosea prea bine a lavandă încât să nu fie adulmecat la maxim și chiar „gustat” pe alocuri.

Râdeam, râdeam și râdeam... În orice moment, orice om care m-ar fi privit de dincolo de gard, fără să îl vadă pe Samu, ar fi văzut, la ora 7 A.M., o femeie în halat, care ține în mână o ceașcă verde și râde. Ar fi fost un tablou interesat, spun eu.

Ei, dar n-ar avea el de unde să știe că la picioarele mele se afla un motan obraznic, întins pe spate, cu labuțele în sus, care și-a proptit capul pe un papuc de-al meu și care mă privea cu niște ochi... de parcă mi-ar fi cunoscut cele mai adânci taine.

Și toate acestea se întâmplau într-un decor în care Soarele trimitea spre noi din ce în ce mai multă lumină, iar păsărelele voioase și gălăgioase cântau din tot sufletul lor, dragele de ele!

Între gândurile mele meditative, cam astfel de „acțiuni” au loc, dimineața... Momente care mă bine-dispun, involuntar.

Lucruri mărunțele, dar care pentru suflet valorează nespus!