sâmbătă, 29 aprilie 2017

SĂ TĂCEM...


Ce ar fi să vorbim despre nimic,
Să tăcem cât e ziua de lungă
Astfel încât doar
Sufletele să ne zvâcnească în piept
La fiecare adiere caldă de vară,
La fiecare mângâiere solară,
La fiecare ciripit de păsărele,
Adâncindu-se într-a vieții mângâiere?

Frumos ne-ar sta să fim pe o bancă aproape îmbrățișați
Și astfel să stăm și să  privim
Cireșii înfloriți și trandafirii înmuguriți,
Să ne ținem de o mână, pe de o parte,
Iar tu sa îmi cuprinzi umerii, pe din spate...

Să tăcem în continuare și să lăsăm locul gol cuvintelor nespuse
Care vor fi grăite cândva sub clar de lună
Atunci când va vrea soarta, și martor ne va fi văzduhul,
Când de brațe cuprindu-ne-va apusul
Lumina stelelor surprinzându-ne surâsul,
Mângâindu-ne chipul...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu