I
Departe, în noapte, când în brațe mă ții
Vântul amuțește, natura-ncremenește,
Liniștea se-ntețește,
de parcă nimic nu ar mai fi.
Pe sub gene, el se uită-n zare,
Și ghidează barca, cufundat în tăcere –
De parcă n-am exista, de parcă nu ne vede,
Pleoscăie din buze
Și zâmbește...
II
Într-un târziu s-așează somnul,
Iar suflul devine mai lin, profund;
Cerurile spulberă tăcerea nopții
Și se-apropie de lumi.
Razele lunii curăță durerea
Din ochii celor adormiți,
Iar îngerii mângâie frunțile-ncrețite
de prea multe temeri, griji.
Pacea a uscat noroiul și
Stelele ocrotesc pământul;
Iubirea apropie orizonturi, iar
Sufletul îmbrățișează gânduri.
III
Cu asemenea imagini sublime
Strânse toate într-un ecou,
Te-aș ruga, dragă inimă,
să-mi desenezi
Al vieții mele tablou,
Sau mai bine
pune-mi în mână pensula ta
Și învață-mă să pictez cu ea
Lumina - să o scot din umbre,
Căci ea, departe de oameni,
Arăta altfel, de aproape.
'Colo sus, unde nu sunt ochi închiși
Și suntem liberi de toate,
În eternitate.
Și pune-mi în mâna dreaptă
Creionul magic, de grafit,
Să pot contura cu dânsul
Privirea din ochii ce-am iubit.
Apoi dă-mi voce dulce, fină
Să-mi cânt cu ea senină,
gândurile și sentimentele
Din tot adâncul ființei mele...
IV
Într-un târziu s-așează somnul,
Iar suflul meu devine lin, profund;
Ochii încet mi se închid,
Și zbor departe de pământ...
Apoi visez.
Mă-nvăluie și mă ademenește
Aroma proaspătă, de cafea
Și atingerea timpului trecut
În amintiri de catifea.
Lumea-ntragă-ncremenește
Când luna pe cer ți se arată
Spre a fi cuprinsă într-ale tale palme
Atât de-ncet, să nu se spargă.
Plăpândă. Tace. Nici nu respiră
Doar o privești și îi spui
Că e frumoasă tare,
Atunci când târziu, în noapte
Cu razele îți trasează
conturul buzelor pline
Și la pieptu-i te adoarme.
V
Se aud valuri, cum se sparg
Undeva-n apropiere
Vântul îmi adie prin păr,
Și mâna ta prin el,
În mângâiere.
Peste stele s-a așternut sclipirea,
Peste mare, întinderea,
Peste timp, infinitul,
Peste inimile noastre, iubirea.
Omul vesel și lunatic din gondolă
Nici că ne vede.
Se leagănă pierdut în zare,
Tăcut, precum o gladiolă,
Departe, în noapte, când în brațe mă ții
Vântul amuțește, natura-ncremenește,
Liniștea se-ntețește,
de parcă nimic nu ar mai fi.
Pe sub gene, el se uită-n zare,
Și ghidează barca, cufundat în tăcere –
De parcă n-am exista, de parcă nu ne vede,
Pleoscăie din buze
Și zâmbește...
II
Într-un târziu s-așează somnul,
Iar suflul devine mai lin, profund;
Cerurile spulberă tăcerea nopții
Și se-apropie de lumi.
Razele lunii curăță durerea
Din ochii celor adormiți,
Iar îngerii mângâie frunțile-ncrețite
de prea multe temeri, griji.
Pacea a uscat noroiul și
Stelele ocrotesc pământul;
Iubirea apropie orizonturi, iar
Sufletul îmbrățișează gânduri.
III
Cu asemenea imagini sublime
Strânse toate într-un ecou,
Te-aș ruga, dragă inimă,
să-mi desenezi
Al vieții mele tablou,
Sau mai bine
pune-mi în mână pensula ta
Și învață-mă să pictez cu ea
Lumina - să o scot din umbre,
Căci ea, departe de oameni,
Arăta altfel, de aproape.
'Colo sus, unde nu sunt ochi închiși
Și suntem liberi de toate,
În eternitate.
Și pune-mi în mâna dreaptă
Creionul magic, de grafit,
Să pot contura cu dânsul
Privirea din ochii ce-am iubit.
Apoi dă-mi voce dulce, fină
Să-mi cânt cu ea senină,
gândurile și sentimentele
Din tot adâncul ființei mele...
IV
Într-un târziu s-așează somnul,
Iar suflul meu devine lin, profund;
Ochii încet mi se închid,
Și zbor departe de pământ...
Apoi visez.
Mă-nvăluie și mă ademenește
Aroma proaspătă, de cafea
Și atingerea timpului trecut
În amintiri de catifea.
Lumea-ntragă-ncremenește
Când luna pe cer ți se arată
Spre a fi cuprinsă într-ale tale palme
Atât de-ncet, să nu se spargă.
Plăpândă. Tace. Nici nu respiră
Doar o privești și îi spui
Că e frumoasă tare,
Atunci când târziu, în noapte
Cu razele îți trasează
conturul buzelor pline
Și la pieptu-i te adoarme.
V
Se aud valuri, cum se sparg
Undeva-n apropiere
Vântul îmi adie prin păr,
Și mâna ta prin el,
În mângâiere.
Peste stele s-a așternut sclipirea,
Peste mare, întinderea,
Peste timp, infinitul,
Peste inimile noastre, iubirea.
Omul vesel și lunatic din gondolă
Nici că ne vede.
Se leagănă pierdut în zare,
Tăcut, precum o gladiolă,
Adâncit în nepasare.
Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal Mureșean, nr. 4/2021
Sursa foto: https://www.pikist.com/free-photo-svljd
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu