ALBAȘTRI OCHI

 

Salcâmul înflorit
Pământul sub el umbrește și
Mă-nvăluie cu a sa mireasmă,
Ce-mi mângâie simțurile
Și visurile-mi trezește
Dintr-o adâncă amorțire.
O, dulce amintire...
 
Iarba moale îmi dezmiardă pielea
Și răcoarea serii mă îmbracă;
Continui să pășesc,
Ușor timorată,
Cu gândul departe
Vino, te aștept...
 
Liniștea dinspre lac
Parcă mă cheamă să mă apropii,
Să-ntregesc tabloul feeric,
Să m-adun.
Inchide ochii...
 
În razele astrului selen
Chipul în lac mi se reflectă -
Creație a mai multor lumi,
Imperfectă aici,
Perfectă pe a ei planetă...
 
Cu degetul formez cercuri,
Deasupra apei limpezi, de cristal,
Căzută bine în propriile gânduri
Când privirea din ea mă face să tresar.
Mă vezi când închizi ochii?
Îmi spun că nu văd bine,
Că somnul o fi de vină
Și cuget mai departe.
Ea tace și suspină...
 
Apoi mă-întind cu totul
Sub acel rece clar de lună
Și-mi spun că vreau să dorm
Doar o clipă, doar o zi,
Ori poate chiar o lună -
Cât să-mi ajungă somnul...
Îmi simti neliniștea, dorul?
 
Printre gene grele,
Privesc spre stele
Și văd cum razele lor
Îmi devin podoabe-n păr
Alegându-mă crăiasa lor
Și a tuturor noptilor.
 
Îndemnul ecoului îndepărtat
Mă face să tresar
Și mă îmbie să privesc
Adânc în lac,
În timpurile cele mai vechi,
Pentru a regăsi în el
Acei albaștri ochi.
 
Apoi totul amuțește.
Tăcerea e profundă -
Doar trestiile dansează lin
În tabloul lunii
Din alte tărâmuri
Parcă desprins...
Precum chipul tău senin!
Se aude neclar o voce.
 
O barcă părăsită
Se izbește ritmic de ponton
Sfidând liniștea deplină –
Iubită a serii încremenită,
Cu piele netedă, fină,
De dor înmărmurită...
Îmi auzi vocea?
Îmi auzi sufletul?
 
După multă contemplare,
Tâmplele-mi zvâcnesc
Și simt că înnebunesc,
Între chemare și amintire,
Când noaptea sărută ziua
Întru despărțire.
 
O rază de soare
Îmi alină inima neodihnită;
Când caut cu privirea,
Departe, în zare,
Nici eu nu știu unde,
Imaginea ta, neprihănită.
Cât ești, eu sunt...
Ești doar o șoaptă, pentru o clipă,
Pe care o las să plece
Neauzită...
 
M-ajung zorii zilei și
Totul în jurul meu încă doarme,
Natura doar ce respiră
Și tace pierdută
Sub cerul plin cu amintiri -
E aproape perfect, cerul de vară.
 
Ademenită de răcoarea dimineții,
De mirosul teilor
Și al salcâmilor înfloriți,
Mă așez în barcă,
Zâmbind dezorientată,
Căci nu mai știu ce sunt
Căci nu mai știu ce simt.
 
Vegheată mereu din umbră
De ochii ce-ai iubit.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal Mureșean, nr. 6/2021.

Sursa foto: https://stiriromania.ro/lacul-din-maramures-care-isi-schimba-culoarea-este-unic-in-europa/