MIRESME

 

În lumea aceasta minunată, pot ființa în varii posibilități, dar pot iubi doar în două moduri: autentic sau limitat. Alegerea îmi aparține.

Încă e verde totul
Și printre frunze se revarsă
Triluri suave de înaripate
Ce mi-au ținut companie adesea,
În diminețile calde, de vară.
 
Doar câte o frunză aurie
Căzută pe ici-colo,
Mă poartă cu gândul către toamna
Ce se apropie cu pași greoi,
Să îmbrace tabloul naturii
În veșminte noi.
 
Am iubit-o mereu
Și i-am dedicat versuri,
Căci mi-a inspirat sufletul
Să scrie liber, să fie cum simte,
Văzând minuni la tot pasul
Modelate de Creator,
Pentru a fi admirate de toți cei care
Apar cu rândul, în calea lor.
 
Urmăresc norii,
Ce se unesc și se despart
În forme ce mă copleșesc -
Când sunt mari, în nuanțe închise
Mi-apasă pieptul, simțindu-le greutatea
Ce devine perdea din stropi de ploaie,
Stropi purtați de vânt,
Binecuvântând însetatul pământ
Și pe mine, prin cuvânt.
 
Din când în când, ca acum când scriu,
simt în aerul răcoros,
Miresme de toamnă,
Purtate în culori de aur și rugină,
Amestecate cu norii grei și razele de soare
Și măcănit de rațe, în surdină.
 
În câmpurile-ndepărtate,
Caii aleargă, în libertatea lor
Și străpung, prin galop, culorile lumii,
Nechezând sălbatic când ploaia
Înclină bolta cerească spre noi, în asfințit,
În prag de toamnă;
Sublim anotimp!

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 9/2022.