BUCHET DE STELE

N-aș putea rupe 

Din coloritul tău fragil,

Ancorat prin rădăcini, 

În adâncul sufletului prim,

Căci m-aș răni 

Prin proprii spini;

Și nici n-aș putea

Să te chem vreodată 

Dacă al meu cuvânt

Ți-ar întoarce pașii 

din acel drum, împreună ales,

Pentru a fi de astă dată,

Doar pentru al tău mers,

Îmbrățișat de bolți de trandafiri,

Cu parfum dulce,

Iubiți în veșnicie de-ai lor spini,

Pe care nu știu să-i mângâi,

De m-ating - 

Și de-ar vrea să mă învețe,

Cum să-i adun la piept,

Glasul lor nu-l înțeleg...

Și atunci, 

Ce e iubirea, de' nu-i chiar azi,

Când depășit-am pragul de a reține 

Și de a venera doar ce pot ține

Strâns, în ale mele brațe? 

Dacă iubesc,

Trăiesc prin tot ce simt și 

Sunt în tot ce rămâne din mine,

Când hainele de peste zi 

Le agăț seara în cui, 

Așezându-mă-n fotoliu, 

Picior peste picior, 

Continuând să-mi scriu

Gândurile de ieri,

Ce azi îmi colindă mintea;

E frumos, îmi spun, 

Că am cerut vieții și ea mi-a dat

Un buchet de stele, din care să așez 

Una câte una, 

După ce o sărut,

În marea mea iubită și astfel

Valurile să le poarte 

An de an,

Spre tine;

Iar ele, sfioasele,

Ți se așează în privire 

Pentru ca eu să văd marea

Contopită cu stelele 

În unele clipe. 

Iubirea e o stare

Ce depășește orice graniță,

Atingerea de piele, 

Sau privirea pătimașă

A ochilor adânciți în cămașă.