O LUME DINTR-UN CĂTUN

 

Ești rătăcit în somn,
Pierdut în zgomotele propriei vieți
Și în aerul din care mușcă
Succesiuni de secvențe,
Tot mai apăsat.
 
Trecutul plin cu de toate,
Cu șoapte și cu trăiri,
Infinite povești ar țese,
Insă planurile tale sunt de-a fi
 
Într-un prezent,
Ales ca loc de trezire
În care lumea de atunci,
Nu se născuse încă.
 
Aici și eu sunt.
Acolo ești și tu.
Apucăm sforile timpului,
Cu ambele mâni
Și-n aici mi te aduc.
 
Luminile abia zărite
ale cătunului incolor
din care lipsești,
se reflectă-n ochii tăi,
mari felinare,
ale unei lumi necunoscute.
 
În toată tăcerea,
Ceasul ticăie nestingherit,
Pe peretele nevăruit;
Arătându-și puterea,
 
Luându-ne de la gândul că
Sub tălpile noastre
se sfârșește pământul,
Pământ în care
Ne-am adormit iubirea,
Spre a se naște furtuna.
 
-----------------------------
 
Când afară viforește,
Ascultă lumea -
Să ajungi cu sufletul
Departe,
Până unde poate să bată
Lumina lunii,
 
Acolo unde râul
se umflă în topirea zăpezii
și din munți
se rostogolește furtuna,
ce se va potoli
doar în brațele tale.

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 2/2025