Pentru câteva clipe
M-am aflat într-un atemporal
Condusă de-un ecou melodios
Spre muza noastră
Ascunsă acum,
Condusă de-un ecou melodios
Spre muza noastră
Ascunsă acum,
în plină amiază.
Într-o altă lume, de departe
Se aude un ritm greoi,
Ca un imn funerar
Ce apune peste răsăritul solar,
Lăsându-i loc
Cât un firicel de praf
În colțuri adunat...
Să fie lumină.
Magnetul, în trecut atras
De ieri până azi, a rămas
Amestecat în pământul putregai
De deasupra cerului
Cu ceea ce omul are mai sfânt,
Sus, în Rai.
În această oră târzie
Ce-aș putea, oare, să mai zic,
Când țin în mână o piatră
Și ea nu-mi spune nimic...?
Mi-o pun în piept, rugând-o-n taină
Să-mi șoptească ce vrea,
Să-mi îndulcească poemul...
De-ar putea ea!
Printre atâtea mirări
Apărute de nicăieri, neobosite
Se nasc idei - năvalnice fulgerări -
Ca un pumn încleștat în inima mea
Aproape uitând să mai bată
Ritmul vieții, rezultând astfel
O altă viață sacadată.
Pe un câmp departe de lume
În locul unde cerul sărută pământul
Lumina se naște din durerea lumii,
Atât de frumoasă creată parcă
Pentru a fi rătăcitoare,
Dar pretutindeni
Fiindu-ne nouă, remodelând
Frumusețea unei lumi schimonosite.
Nu am numarat bătăile de inimă
În care m-am rugat în nopțile adânci
Ca el, cordul, să rămână întreg
Să nu fie sfărâmat de stânci,
Răsucind în pumn piatra
Ce-mi poartă prin dorul ei
versurile,
Spre nicăieri.
