CU VÂNTUL DE MIAZĂZI

 

Se duc clipele ca un sunet
Iar încremenirea nopții
Ademenește la tăcere
Și contemplare adâncă
Departe, în durere.
 
E-n firescul meu
Să plonjez în singurătate
Spre a mă rescrie
Luând cu mine dorurile,
Instrumente de scris
Și eventual o carte,
Furată din vis.
 
Mă abat doar cu un pas
În lateralul drumului de zi,
Sub umbra unui stejar,
În gânduri să-mi adun
Puterea de a fi.
 
Și iată-mă…
În pragul unui real
Complet imaginar
În care mă oglindesc
Naivă, în ochii opaci –
Ca niște oglinzi,
Murdărite de timpul
Zburat prin clipe,
Zburat în zadar.
 
În oglinda mea,
Portal spre alte lumi,
Mă privesc prin chipul lunii
Și-mi văd zâmbetul
Purtat de valurile mării
Spre marginea pământului
Nedefinit.
 
Iar acolo,
Cocoțată pe o stâncă,
Îmbrățișez vântul de miazăzi
Ce mă acompaniază tandru,
Întorcând filele cărții
Pe care n-ai știut a le citi.
 
Nu mai vreau noapte,
Tăcere și contemplare adâncă
În prea multă durere –
Astfel, renunț la prima strofă,
Spre a-i evita sfârșitul.
 
Când se ciocnesc ego-urile
Mătură tot în calea lor
Golind sufletele prea-goale
Și nici atunci nu se opresc;
Învață-mă din nou a fi
Tu, vânt cald, dinspre miazăzi…

Poezie publicată în Revista CADRAN, Jurnal mureșean, nr. 8/2026

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/morning-dew-morning-mist-3682209/